de ce cainii (nu) umbla cu covrigi in coada?

21 March 2013 | By Seramis Sas | Filed in: Gandirea Critica, Psihologie sociala.

Te-ai intrebat vreodata ce este o dovada? Si, mai ales, ce este o dovada solida, grea, puternica, imbatabila, indubitabila, irefutabila?

Iti propun urmatorul experiment. Roaga un prieten sa deseneze o simpla figura geometrica pe o o coala de hartie, fara ca tu sa vezi ceea ce face el.

Tu crezi ca el(ea) este o figura (geometrica), pardon, a desenat o figura geometrica. Reformulez, credinta ta este ca pe acea coala de hartie se afla desenata o figura geometrica simpla. In alt plan (mai aproape de real) credinta ta poate fi ca sotul tau sa te iubeasca doar pe tine (pana cand moartea…). In plan religios, de exemplu,trebuie ca zeul sa fie unic, cel pe care-l vrei tu (alaturi de altii), ignorand milioanele de oameni care cred ca sunt mai multi. Sau, trebuie sa fie ceva acolo pe undeva, din moment ce atat de multi oameni au credinta intr-un zeu. (Desi nu l-a vazut nimeni, dar e omniprezent asemeni aerului, fara de care nu putem trai. In cazul asta l-ai putea numi, simplu, aer.)

Pe ce anume se bazeaza credinta ta? Ce dovezi ai?

Dovezile pot fi, dupa cum bine stii, mai mult sau mai putin solide. Cele mai “vulnerabile” dovezi sunt cuvintele. Imi pare rau, daca n-ai aflat pana la aceasta varsta, fiind eu acela care-ti comunica vestea “rea”. Cele mai puternice dovezi sunt cele oferite de stiinta experimentala. Alaturi de observatii (nu orice fel de) ele se cheama dovezi empirice.Ele stau pe una din fetele monedei numita testare. Pe cealalta stau dovezile rationale (argumentul care respecta principiile din logica) si pe ultima sta… (hihi!). De aceea, tu poti crede (in baza dovezii rationale sustinuta de sentimentul increderii reciproce) ca pe acea hartie se afla renumita noastra figura geometrica.

In experimentul nostru, de unde stii ca n-a desenat un iepuras, o pisica sau o papusa, o floare, o basculanta ori o macara (asa ca sa-ti faca in ciuda)? I-ai cerut sa deseneze o figura geometrica si el (ea) a acceptat. Probabil, a mormait un da ori si-a balansat capul de sus in jos si invers de cateva ori. Tu ai vazut si, sau ai auzit da-ul. Aceasta e dovada ta obtinuta din observatia empirica (ceea ce ai perceput). Masura increderii in ea va fi data de masura increderii dintre voi doi. De obicei, n-ai vreun motiv serios ca sa te indoiesti de declaratia lui si sa te trezesti ca pe coala este o macara ori o floare, cand tu i-ai cerut sa faceti jocul si el(ea) a acceptat. Iar asta ar fi o dovada rationala in completarea cele empirice.

Spre exemplu: “Observi cum farfuria zboara dinspre fereastra deschisa la etajul 4.” Aceasta e o observatie la fel si cea in care vezi melci la jogging prin parcuri. (stiu, nu e cazul tau!). Cu ce masura de incredere poti evalua prima observatie? Mica, da. Si mult mai putin te increzi in ultima observatie. Chiar te vei intreba nedumerit(a): “Oare chiar am vazut melci alergand prin parcuri?”. Vei suna o prietena cu care sa te consulti im problema melcilor maratonisti. Spre uimirea (stupoarea) ta, iti marturiseste ca, la randul ei, a asistat la fenomenul bizar despre care-i povestesti, dar ca nu a indraznit sa spuna nimanui, ruminand la ideea de a consulta un neurolog (sau un psiholog clinician familiarizat cu tulburarile neurologice; Hihihi!).

 In mod cu totul si cu totul uluitor, fiind la plimbare impreuna in parc, observati la unison… melci sprintand printre ierburi! Si pentru ca dispuneti de IPhone (ii fac reclama), sariti ca sa-i inregistrati live. Ups, disparura… fara urme. Intr-o stare de apoplexie, cu ochii incrucis, va intoarceti una spre alta, fara a gasi cuvinte prin care sa puteti descrie fenomenul bizar. 

Starea ta de uimire, emotia surprizei ori uluiala ta (sau a oricaruia) nu este o dovada care sa sustina declaratia cum ca “melcii fac sprinturi prin parcuri”. Trairile tale afective sunt dovezi empirice pentru faptul (si observatia) ca esti vie si ca functionezi normal, nu pentru observatia ta stranie. Dar nici perceptia ta (observatia) vizuala nu reprezinta o dovada. Poate ai halucinatii? Poate suferi de o afectiune in cortexul vizual (poti functiona normal, dar sa halucinezi, cateodata, “melci maratonisti”)? Sau, ai doar o deschidere inalta catre fantezie si folosesti cu usurinta (confundand, cateodata, realitatea cu imaginarul) limbajul metaforic.

Observatiile subiective (perceptiile), cuvintele (ca si amintirile; vezi experimentele lui E.Loftus) si trairile noastre nu sunt dovezi de incredere. Nu sunt dovezi serioase care sa sprijine declaratii extraordinare si teorii mirabolante. Chiar si fara afectiunile neurologice mintea umana contine peste 200 de biasuri cognitive la care adaugam iluziile perceptive si obtinem un cocktail de impresii (o interpretare, adesea, inselatoare a datelor realitatii de la un moment dat). In realitate, realitatea obiectiva nici macar nu se reflecta in mintea umana, dupa cum se zice in manualele depasite de psihologie. Mintea nu este o oglinda a realitatii (cine o fi zis ineptia asta?). Nu oglindeste nimic. Creeaza o realitate. De fapt, creierul face asta, iar mintea e “realitatea” creata clipa de clipa. In aceasta realitate, o parte din creier face lucruri (actioneaza), iar o alta asista si inventeaza povesti (rationale) despre actiunile celeilalte. (seria de experimente ale lui Roger Sperry, incepute in 1970)

Suficient ca argument, cred eu, ca orice om care se pretinde rational sa examineze cu scepticism orice fel de dovezi.  Cu cat un eveniment iese prin natura sa dintr-un anumit tipar (de obicei, melcii nu alearga in parc) cu atat mi se pare mai intelept sa privim dovezile oferite cu circumspectie.

In loc de melci care alearga poti pune farfurii (sau tufe) zburatoare, delfini vorbitori, caini care inteleg cuvintele limbii romane, chiar si cateva in limba engleza, icoane facatoare de minuni, izvoare si potiuni tamaduitoare, chiar si zei, spirite, fantome si extraterestri cu care conversezi si multe altele.

Ca sa ma intorc la experimentul de mai sus, poti verifica daca a desenat sau nu o figura geometrica pe acea bucata de hartie. In aceasta situatie, este zambila la ureche sa faci o verificare a declaratiei dumnealui (dumneaei), care este un fel de teorie (sau explicatie) si care suna astfel: “Pe foaia de hartie se afla (desenata de mine) o figura geometrica” sau, din alt film, “Melcii fac jogging in parcuri”. Dovezi?

In acelasi fel, ne (bate de ne) suna (apa) in cap urmatoarele: “Extraterestrii ne viziteaza adesea planeta si, uneori, rapesc oameni pentru experimente stiintifice”; “Dumnezeu exista si ne supravegheaza”;” Dupa moarte sufletul pleaca in alta lume”; “Barbatii sunt niste misogini interesati de sex”;” Copiii sunt fiinte extrem de vulnerabile ce trebuie protejate cu orice pret”; “Traim imersati intr-un inconstient colectiv”; “Testele proiective ne indica conflicte inconstiente refulate; “Visele sunt reflectii ale dorintelor sexuale” (mai adauga tu!)

Daca o figura geometrica se afla pe coala de hartie (o dovada empirica bazata pe observatie directa), atunci el a afirmat adevarul sau spusele lui sunt congruente cu datele concrete din realitate. Concluzia ta este clara pentru toata lumea si oricine poate face o verificare a ei. In acea coala, majoritatea vede un cerc (figura desenata). Ca mai sunt unii care vad cate un melc, desi este doar un cerc, asta-i alta poveste (prinde la psihologii care utilizeaza teste proiective). 

Daca nu esti multumita, poti face chiar un experiment. Poti sa-i ceri din nou sa deseneze un cerc si daca face asta, atunci cu certitudine asa stau lucrurile. Teoria lui e “true” (iar el (ea) e un tip adevarat). Exact (nu chiar) asta fac si oamenii de stiinta. Incearca sa reproduca in laborator (uneori, pe teren) diverse evenimente sau fenomene. Pentru ca legile fizce actioneaza nu doar in afara, ci si in interiorul laboratorului, atunci se poate crede ca evenimentul este acelasi cu cel din mediul natural.

Dupa toate aceste “divagatii”, poti retine ca observatia (structurata) si experimentul (pe baza observatiilor) sunt cele mai puternice instrumente ale metodei stiintifice, dar nu infailibile (precum epifaniile spirituale), care ofera dovezi empirice (si rationale) credibile in timp ce credintele, traditiile si cutumele, emotiile(oricat de intense) si evenimentele surprinzatoare nu sunt dovezi care pot sustine adevaruri obiective indiferent de cat ne dorim asta.

De aceea, merita daca ai copii, sa faci cu ei educatie stiintifica, incepand devreme, pentru ca cei mici dispun deja de teorii intuitive despre cum functioneaza realitatea. Cred eu ca ar fi o pierdere sa ramana doar cu intuitiile (aproape) dupa 12 ani de scoala si sa creada ca daca mediteaza (sau roaga; in sine, practica lor este benefica sanatatii) isi ia bacul sau examenul de licenta, isi gaseste de lucru, se dezvolta personal, poate opri furtuni, devia meteoriti, creste compasiunea bancherilor sau mai stiu eu ce alte nazbatii.


Comments are closed here.