cu ce preț ne păstrăm sănătatea?

Deoarece am dat peste o carte despre istețime, îți scriu despre o concepție greșită pe care noi, oamenii, o trăim din toate oasele și toți porii. Nu doar că o credem, dincolo de orice dubii, ci o respirăm precum respirăm aerul.

Cartea, de care m-am împiedicat zilele astea, mai să-mi frâng gâtul ca după o domnișoară sexi, devine manual pentru un grup ”Act” în care cursanții vor avea, din nou, întâlnire cu iluziile. Cum se pot folosi de ele, la fel ca magicienii, ca să-și facă viața mai împlinită și prosperă.

Nu e prima oară când amintesc și scriu despre cea mai îndrăgită iluzie (sau concepție greșită). O mare parte din acest blog îi e dedicată. Nu-i pagubă să fim conștienți de dânsa (iluzia) ca să putem decide, alege și rezolva probleme de viață de pe un nivel superior de înțelegere. Cred că lumea ar fi un loc mai bun dacă mai mulți oameni ar putea admite următoarele.

Crezi cu tărie cu ești o ființă rațională, care gândește logic și vede lumea așa cum este.

Ei bine, după cum ai ghicit, e înfiorător de fals. Adevărul e că ești o ființă amăgită (la fel și eu, și alții), care se înșeală pe sine fără să aibă habar, dar asta este în regulă, deoarece îți asigură sănătatea. Ființa omenească cea mai populară zilele astea la capitolul amăgire de sine e doamna premier. Dumneaei crede, și nu are dubii, că e iubită de concetățeni, că se descurcă excelent cu treburile țării (și nici pe gramatică nu are oftică) și că are șanse bune să devină președinte. Și într-adevăr, pare de o robustețe de invidiat în pofida unor dificultăți uriașe de guvernare ce ar putea cocoșa pe mulți oameni mai puțin iluzionați și cu scaun la cap.

Credința de mai sus e falsă. Mă repet? Da, poate ne intră-n cap. Și când observi cum se comportă alții, cu siguranță îți intră-n cap, adică poți accepta. Mai puțin când e despre tine? Poți accepta asta? Cam așa ne confuzează din introducere autorul cărții cu pricina. (Să te văd cum declari șefei tale că suferă de ”miopie”, că nu vede clar și logic o problemă de serviciu.) După care, același autor, probabil confuz la rândul lui, ne anunță că ținem în mâini un compendiu cu informații despre amăgirea sinelui și minunatele modalități prin care ne iluzionăm. (Vai, ce iluzie te va lovi în moalele capului când vei vedea fluturașul după treaba cu ”miopia”). De aceea, e mai potrivit pentru viitorul profesional să-ți vezi de ale tale în loc să descoperi cum alți oameni (periculos cu șefi și iubite, părinți și rude, popi și înalți funcționari) nu au habar de ceea ce emit pe gură sau gândesc atunci când gândesc. Dar tu ai habar? Acuma, nu vreau să-ți îngrădesc spontaneitatea. Au farmecul lor și bazaconiile inofensive, adică acelea care nu-i implică pe alții.

Psihologia științifică și științele cognitive ne demonstrează că nu avem nici cea mai vagă idee despre de ce acționăm în felul în care o facem, alegem ceea ce alegem sau gândim ceea ce gândim. În schimb, fabricăm narațiuni – povestioare care ne explică de ce am renunțat la acea dietă, de ce ne-am îndrăgostit de acea persoană și nu de alta, de ce preferăm ceaiul negru și părul într-o parte, de ce am ales meseria asta, de ce mi se întâmplă ceea ce mi se întâmplă sau de ce simt ceea ce simt.

Cu toate astea credem că știm cum funcționează lumea și oamenii. Psihologi, psihoterapeuți, psihiatri, popi, gurușei și lideri spiritual sunt dintre cei mai auto-iluzionați de propria ”știință”. Iată o idee pe care o contemplu de ceva vreme și din când în când mă ia de la lingurică. Aflu cu stupoare că mare lucru nu știu și sunt nevoit să deschid cartea sau manualul ca să-mi împrospătez memoria.

După care, mă amuz. Mai ales când văd ce declară și fac politicienii (lu pește prăjit). Pe măsură ce ne petrecem viața, ne formăm opinii, credințe și povești despre cine suntem, de ce facem ceea ce facem și de ce am trecut prin experiențele prin care am trecut. Trăim zi de zi cu ele crezând cu putere că sunt adevărate. Cu așa putere că putem agresa și răni chiar și alți oameni! Și să vezi mirare, în mare parte ele sunt ficțiuni. Dar nu vreau să îți faci griji. Povestioarele pe care ni le spunem sau gândim ne ajută, de cele mai multe ori, să ne păstrăm, repet, die Gesundheit. Cu prețul rațiunii. Tam-tam!