Unii oameni care citesc textele mele ajung să creadă în mod eronat că glorific raţiunea sau că promovez raţiunea umană în detrimentul inimii. Nici una nici alta. Nu-mi fac din raţiune un zeu (şi nici din metoda ştiinţifică). Zeii au loc printre alte gânduri în măsura în care îmi sunt de folos ca exemple pentru gândirea magică. La fel şi cu raţiunea printre propriile-mi decizii iraţionale în timp ce dihotomia raţiune-inimă este ineptă, nu corespunde realităţii empirice, potrivită doar pentru discuţii triviale, din simplul motiv că, nu există decizii raţionale fără acompaniere afectivă, cu excepţia unor pacienţi neurologici.
Majoritatea luăm decizii mai mult ori mai puţin raţional participând emoţional. Există un tot unitar raţiune-emoţie şi nu poţi vorbi despre una fără cealaltă în acelaşi fel în care nu poţi vorbi despre monede cu o singură faţetă.
Raţiunea are şi ea loc în contextul unei tentative de a evalua just datele realităţii. Îmi iese mai mult sau mai puţin. Îţi mărturisesc, mă aştept ca deciziile mele să fie iraţionale.
Noi, oamenii, gândim magic by default indiferent de abilităţile noastre de evaluarea critică. Creierul operează magic, doldora de iluzii şi biasuri perceptive şi cognitive inerente limitelor de funcţionare în procesele mentale.
Ne închipuim ca fiind nişte fiinţe excepţionale. Nici pe departe. Câteodată, mă mir cum de-am reuşit să supravieţuim ca specie, chiar să evoluăm, luând în stăpânire întreaga planetă, încât multe alte specii sunt înghesuite în nişele lor ecologice. Dar asta când nu mă surprinde propria-mi supravieţuire, ca individ, de până azi. E aproape un miracol. Sper să reuşeşc pe mai departe şi să apuc o vârstă matusalemică. Dacă şi tu ţi-ai cunoaşte o parte dintre gărgăuni şi studia nişte psihologie cognitivă, mi-ai împărtăşi mirarea.
Creierul este un organ computaţional cu un sistem de operare magic. Îşi creează poveşti despre ceea ce se petrece în lume (exterioară sau lăuntrică). E un mare vrăjitor (unitatea minte-creier). Mintea sau Wizard are mai multe versiuni. Cred că ne aflăm, ca specie, în pragul unei versiuni superioare, Wizard 4.0. Mai multe, într-un alt articol.
Poveştile creierului uman au mai mult sau mai puţin legătură cu realitatea obiectivă sau cu felul independent în care se produc fenomenele din realitate. Creierul nu are o legătură directă cu realitatea. El operează în baza unor prezumţii şi inventează tipare. Colectează informaţii non-stop şi inventează poveşti. Face asta, nu doar când eşti treaz şi îţi serveşti prânzul, ci şi cand dormi si visezi.
Colectarea de informaţii este realizată automat, inconştient. Unele estimări arată că mintea inconştientă procesează 20 000 000 biţi pe secundă în timp ce mintea conştientă se descurcă cu doar 40 de biţi pe secundă. Carevasăzică, într-un minuţel minţişoara ta conştientă s-a descurcat 2 400 de biţi în timp ce fără să ai habar ai procesat un volum de 1 200 000 000 de biţi de informatie.
Alte estimări ne arată că numai 0.01 % din activitatea creierului reprezintă experienţa conştientă. Invers, 99.99 % din activitatea cerebrală este activitate subconştientă. Ca să ai o imagine, este ca şi cum dacă creierul tău este un Mall cu săli de cinema, ei, bine, se derulează simultan 10 000 de filme, iar dumneata eşti conştientă doar de unul dintre ele.
La acest volum infim de informaţie procesată conştient, oare cum putem crede că suntem fiinţe raţionale şi conştiente? Mii de filme se derulează simultan în cinematografele minţii, iar tu eşti parte doar dintr-unul. Mai degrabă, dintr-o perspectivă obiectivă ne putem numi fiinţe inconştiente, nu conştiente, întrucât sinele conştient se află în sala, să zicem, cu numărul 200. Iar în celelalte săli de cinema (de la 1 la 199 şi de la 201 la 10 000) alţi sine îşi fac filmele lor, fiecare în parte.
Desigur, aceste aproximări sunt grosiere, iar analogia cu sălile de cinema este exagerată şi imprecisă. Cu toate astea, mi se pare o analogie care scoate în evidenţă funcţionarea modulară a creierului. Participi la un singur film din marele Mall cerebral. E bine aşa. Nu vreau să mă gândesc cum ar fi să fie necesar să-ţi monitorizezi ritmul cardiac sau respiraţia. Poţi cu uşurinţă observa dificultatea monitorizării când vrei să-ţi urmăreşti propriul inspir-expir. În astfel de momente, funcţia respiratorie intră şi sub control executiv, decuplându-se „pilotul automat” (nu în termeni absoluţi; nimeni nu respiră numai prin control voluntar).
Mi se pare modest să ne acceptăm condiţia naturală, cea de fiinţe limitate în capacităţile noastre cognitive. Nu cred că progresăm intelectual dacă ignorăm aceste limite sau, există un progres, însă doar până la acest prag. Urmează un salt cognitiv. Puţini îl fac, dar credinţa mea este că, dacă atitudinea critică (ştiinţifică) este cultivată şi diseminată, cei puţini vor deveni majoritate.
Tot mai mulţi oameni, măcar cei care parcurg studiile superioare, învaţă (visez, desigur) să gândească de la un alt nivel al minţii, adică de la nivelul unei minţi capabilă deinvestigaţie, raţionament, flexibilitate, creativitate si compasiune . E drept, o asemenea minte nu poate funcţiona fără o (chi)nt-esenţă.
A fost cândva un ceva mistic, o energie chi sau ki, prana. Astăzi se cheamă atenţie executivă (M. Posner) şi contribuie semnificativ la luarea unor decizii raţionale şi la o viaţă fericită.