ce este greșit la competiția în școală și premiile cu coronițe

Dacă ne uităm la educație și școală potrivit cu modelul tradițional, nu vom găsi nimic greșit. Susținătorii acestui model cred că elevii trebuie să intre competiție, deoarece competiția cerne valorile. Și, desigur, învingătorii (câțiva) trebuie să fie premiați în mijlocul unui public. Iar învinșii, cei mulți și fără premii, să fie uitați! Sau cum? Să nu fiu înțeles aiurea. Nu afirm că nu e bună competiția. E bună, motivează și poate duce la performanță. Vedem competițiile sportive sau jocurile cu premii. Dar nu în școală și vei înțelege de ce mai jos.

De ce trebuie să avem competiție între elevi? Și de ce să avem premii cu festivități? De ce să cernem valori? Și cine spune că valorile sunt învingătorii (și invers)?

Mi se pare profund greșit să punem elevii în concursuri școlare (cu excepția unor situații specifice de joc/competiție pe anumite teme DAR în afara școlilor). La fel de greșită mi se pare premierea celor ”mai buni” și festivitățile de tot felul. Este cumva scopul educației competiția între elevi? Și premierea celor care câștigă, care obțin note foarte mari? Nu, cumva, notele au devenit o marotă a părinților, profesorilor și, evident, a elevilor?

Școala nu este joacă cu premii și concurs de note și festivități. Asta nu mai este educație, ci exact competiție ce nu poate avea decât câștigători și ratați. Da, o inspirată divizare socială! E limpede că face bine la moral, la caracter, la empatie și solidaritate socială.

De ce trebuie să avem ierarhii cu elevi? Oricum, copiii sunt din start inegali în privința multor aspecte precum, sănătate și personalitate, abilități cognitive și social-emoționale, dar mai ales medii de proveniență și statusul social-material al familiei. Evident că nu au parte de un același start în viață. De ce? Din ignoranță, bineînțeles, dar și din plăcerea dominației sociale. Abia aștept, de altfel, și ierarhiile școlare ”obiectivate” prin testele psihometrice de la BRIO. Să vezi atunci fala și vârful competiției școlare! Că doar sunt obiective, adică sfințite de un sobor de psihologi psihometricieni.

De fapt, festivitățile de premiere, clasamentul notelor și mesajul implicit al locului în ierarhie plac enorm părinților, profesorilor, directorilor și inspectorilor și altor oficioși. Ei sunt aceia care au motive de fală și mândrie. Păi cine l-a ”educat” pe ăla mic? Ce concepție anapoda!

De fapt, ei sunt aceia care promovează valori ca inegalitate și inechitate, ierarhie și autoritate, dominație și control social. Exact asta învață copiii lor de la dumnealor. Cum să judece pe alți de-ai lor pe baza acestor valori, ca status și venituri, model de autoturism, hainele de pe ei și din dulap, proprietăți imobiliare și alte fițe. Și cum să domine pe cei mulți și să rânjească la ei.

Felicitări pentru cum întrețineți o societate scindată, fără coeziune socială, superficială și bazată pe ierarhie și dominație socială. Sunteți preocupați, la sânge, de o societate compusă din învinși și învingători. Învinșii, cei mai mulți, ajung cetățenii de rang inferior, în timp ce învingătorii, foarte puțini, devin cetățenii de prim rang. Iată ce vă excită nebunește, deoarece alte împliniri nu aveți.

În educația neaoșă, atenția oficială e către vârfuri, nu către majoritatea. Iar vârfuri sunt cei mai buni la note și olimpiade, eventual, din cele mai înstărite familii. Cei mulți sau mai săraci nu contează, iar empatia și toleranța sau spiritul cooperant sunt fără valoare dacă mintea lor trăiește într-o junglă unde supraviețuiește cel mai puternic.

Evident, deoarece chiar e o evidență statistică, toți aceștia care sunt vârfuri provin (per ansamblu) din familii foarte înstărite (cu totul excepțional din altele) și care trăiesc în orașele mari și dețin proprietăți ”la țară”. Niciunuia (cu excepții, desigur) nu-i trece prin minte egalitatea de șanse, abandonul școlar, sărăcia și excluziunea socială mai ales din orașele mici și satele acestei țări.

Scopul educației de la noi e să transforme elevii în tipul dominator social, competitiv și intolerant, lipsit de empatie și egotistic. Cei care nu reușesc, nu-i doare de ce, să-i servească pe primii, luptătorii premiați. Scopul educației noastre face ca școala să fie asemenea unei arene pentru luptele cu gladiatori din Roma antică.

Din câte am studiat, așa la repezeală, educația obligatorie și publică (!) e până la 16 ani (dacă nu s-a schimbat). Nu știu ce viziune are la bază, dar cu siguranță NU e următoarea. Scopul educației sănătoase la cap și generatoare de prosperitate (pentru majoritatea!) e cu totul altul. Să modeleze, la cât mai mulți viitori adulți și cetățeni, caracterul, gândirea rațională și competențe generale despre natură, lume și viață.

De ce te-ar pasiona concursul și festivalul, învingătorii și premierea lor? De ce nu toleranța și empatia, egalizarea șanselor, comportamentul de echipă și cel de ajutorare? Ca dovadă la îndemână, putem vedea de pe Marte mai multe state europene cu un nivel înalt de civilizație construit pe acest tip de abordare educațională. Poți observa cum mergând pe stradă, oamenii sunt amabili, uneori, zâmbesc fără să te cunoască, ochii lor te privesc. Poți observa solidaritatea în orice interacțiune socială.

Oare ei, toți acești promotori ai luptelor pe note mari și premii, nu vor să priceapă că toți acești elevi, viitori adulți, vor intra, oricum, în competiție? Da, sunt de acord, viața are asprimea ei și înseamnă și așa ceva, dar nu doar asta! Și de ce s-o pornești de la vârste mici? Competiția e dură oricum, dar de ce să vrei ”luptători”? Și ce fel de luptători sunt acești premianți? Crescuți pe baza unor note mari (!) și plecând de la multe inegalități din start.

Viața nu te scoate la tablă, nu pune note și nici nu oferă premii.

Să ai convingerea că notele demonstrează cunoașterea unui elev, caracterul sau conștiința lui civică (scuze, astea nici nu intră la evaluare). Ce poate fi mai ridicol?!

Nu-i mai echitabil, într-o lume civilizată, să te îngrijești de cât mai mulți oameni (și alte animale)? Să pregătești copiii pentru o viață bună pentru toți (sau cât mai multi)? Sau, educația nu e pentru ”cei mai mulți”? Știu și mă repet, nu ne preocupă echitatea socială. Nici egalitatea șanselor și nici multe altele. Deoarece nu trăim într-o lume civilizată? A, scuze!, civilizată este… doar pentru unii.

România vrea competiție și învingători, dar și invinși și abandonați… de soartă, de școală, de Stat, de ceilalți. Să intre gladiatorii!