Cât de bine, per ansamblu, stă comunitatea academică autohtonă la producerea de cunoaștere științifică? E în cădere liberă, chiar dacă pe ici-colo mai mișcă. Nu mișcă suficient ca să intre pe harta celor cinci sute.
Există o hartă (vezi site-ul) unde statele cu universităti prezente in clasamentul 500 sunt in nuante albăstrii. România, cândva cu pretenții intelectuale, a ajuns o pată albă alături de alte câteva state din apropiere, precum Bulgaria, Letonia, Lituania, Estonia, Moldova sau Albania.
http://www.shanghairanking.com/
Spre fala noastră, a tuturor celor cu diplome obținute p-aici, ne aflăm in compania intelectuală a statelor africane – o uriașă pată de culoare albă (și cu cele mai mici scoruri IQ la nivel de populație), dar și a unor state precum Ucraina, Kazakhstan, Pakistan sau Afganistan.
Pe anul 2015, în top 500 al Academic Ranking of World Universities nu există universități din țara noastră. Intr-adevăr, nici măcar celebra (prin istorie, zic eu) Universitatea din București, Politehnica din București sau Carol Davila de medicină. Aceasta e trista realitate. Iar oricare ar fi cantitatea de raționalizări oferită de universitarii noștri, datele nu pot fi ignorate, ne-fiind opinii ori speculații. Susțin această tristă realitate. Universitățile și unitățile de cercetare asociate sunt neperformante (cele performante fiind in top 500). Iar lipsa lor de calitate are un impact social pe termen lung.
Te poți pripi să crezi că ranking-ul academic e asociat cu scorul IQ. Universitățile performante sunt asociate unui IQ per națiune cât mai aproape de medie (100) sau peste? Eu așa cred la o citire rapidă perpendiculară (?!). Totuși nu cred că te miri să afli, spre exemplu, că statul Kazakhstan are un scor IQ de 94 sau că Moldova de peste Prut are 96 de puncte. In timp ce România are 94, conform testărilor IQ dintre 2002-2006. (v. https://iq-research.org/en/page/average-iq-by-country).
Am o pasiune pentru banane care se activează dis-de-dimineața înaine de ceașca cu cafea imperativă pentru pulsul meu apropiat de cel al unui zombi. Pentru ele nu trebuie să fac un voiaj peste ocean, în Surinam, sau să traversez deșertul Sahara, ca să poposesc în Camerun. Dau fuguța jos la Profi.
Statele de origine pentru bananele și ananașii pe care le cumperi zilele astea, Suriname și Costa Rica au un scor de 89, mult sub medie. Și ele sunt pete albe in topul celor 500. La fel Bulgaria cu 93 de puncte, Lituania cu scor de 91 (intelect de limita), iar Grecia cu 92. Pentru că alteori găsesc banane din Camerun, am căutat și scorul lor. Da, 64 puncte, adică retard, iar acum pot înțelege de ce mănânc banane de la ei… și nu de la noi, ne-fiind specializati in banane, ci în floricele de porumb. Deși le prefer pe cele din Surinam. Lăsând bananele pentru o altă dimineață, nu pricep de ce merele (de la Profi), gustoase de altfel, provin din Polonia. Ah, se cheamă globalizare.
La fel și cu ”fructele” cunoașterii. Vrei fructe de calitate? Vei merge la un supermarket bine aprovizionat și nu la chioșcul din scara blocului. Ai înțeles tu.