“aspectele astrale” in viziunea lui Mr. Plomin

Sunt implicat intr-o serie de intalniri cu domnul Robert J. Plomin (si asociatii). Tipul e un psiholog american,amarat, doar cu cateva premii in cariera sa de cercetator, pasionat de gene, gemeni si de evolutia lor impreuna cu mediul. In urma studiilor sale cu gemeni, balante, scorpioni  crescuti separat ori impreuna , au aparut o serie de carti de astrologie (glumesc!). Una dintre ele se cheama Behavioral Genetics. O carte grea, imi vine sa zic, deloc pe gustul meu (le consider mai stimulative pe cele cu interpretari astrologice; hihi!), pentru ca nu e tocmai o carte “prietenoasa”. Insa, contine informatii valoroase. Sa-ti ofer un exemplu. I.Q-ul are o heritabilitate (?) intre 40 si 60%. De asemenea, trasaturi de personalitate (cum ar fi extraversia, constiinciozitatea, nevrotismul) se incadreaza in acelasi interval de heritabilitate. (Nimic interesant, niste gene, adica o serie de molecule, care daca n-ar fi insufletite, n-ar insemna decat materie, iar materia e neinteresanta. Povestea cu constelatiile si datoriile familiale care se transfera prin inconstientul familial de la o generatie la alta e cu mult mai atractiva! Implica doar o imaginatie, sa zic asa, fecunda, desi mai bine (ne) fecundam la propriu! Crezi ca sunt aluziv?) Nu pot comprehende, da, ce legatura sa fie intre psihologie si genetica? De ce psihologu’ tre’ sa stie ce e cu aleile, cu alelele.. alele si genele reci, pardon, recesive? Simple detalii ca sa ma dau marghiol.

Din acest manual poti afla de nonshared environment , un concept introdus de batranelul Plomin (are 65 de ani) in prezent prin Londra (de colo-colo), unde se ocupa de alti gemeni sau de niste raci? Termenul a sucit mintile multora din psihologia dezvoltarii, in controversa nature vs nurture, convinse de la Freud incoace de importanta irefutabila a influentelor familiale. Mi se pare intelept sa accepti urmatorul rezultat: in mod consistent cercetarile cu gemeni crescuti impreuna ori separat demonstreaza ca diferentele individuale in privinta unor trasaturi sunt datorate in mod semnificativ genelor impartasite si nu mediului familial impartasit. Cu alte cuvinte, mediul familial are o contributie minuscula (neglijabila) sau deloc la personalitatea plozilor matale, viitori adulti, la fel si in psihopatologia lor. Doar in privinta variatiilor in abilitatea cognitiva generala, mediul familial impartasit joaca un anume rol (un sfert din variatia abititatii cognitive generale se datoreaza mediului familial; dupa adolescenta efectul devine neglijabil!). O parte din variatie este datorata genelor, iar o alta parte, daca nu vine de la scatoalcele/aprecierile lui mami si tati? De unde vine restul de variatie in trasaturi/comportamente? (De la astia cu care atarna p-afara. Ti-l poate strica, da. Exista riscul, oricat l-ai feri tu.) Grupurile de egali, cercul de prieteni, relatiile sociale, experiente educationale si ocupationale alcatuiesc ceea ce se cheama “mediul non-impartasit” care modeleaza viitorul adult (si ajungem la dna Judith Harris). Te gandesti la implicatiile acestor dovezi? Implicatii intr-un domeniu aplicativ al psihologiei, cum ar fi consilierea si psihoterapia? De exemplu, cum ca este nenecesar (cu unele exceptii) sa rascolesti experiente psihologice de relatie cu parintii si sa le sucesti, cateodata, ad infinitum, pe toate partile (cu ori fara orificii)? Ca sa nu pomenim de cele cu bunicute, bunici, strabunici, pisici, catei, hamsteri si broscute testoase  pierdute, ratacite si accidentate?

 Iar asta nu inseamna ca educatia nu conteaza. Nu inseamna ca nu merita sa inveti tu, ca parinte, sa comunici mai bine (mai adecvat nevoilor sale) cu copiii tai. Desigur ca merita sa-I asiguri un mediu familial securizant si stimulativ afectiv si intelectual. Daca te dai peste cap si reusesti de cele mai multe ori sa-I asiguri un mediu familial armonios, sansele lui de a stabili cu cei din peer-group relatii armonioase sunt mai mari sau mai mici? Asa cred si eu si, probabil, puiul tau va dezvolta treptat abilitati sociale si interese clare si, de ce nu, o perspectiva mai extinsa asupra evolutiei propriei sale vieti. Poate, dar si cu putin noroc, va sti sa aleaga din vreme un mediu social si profesional potrivit aspiratiilor sale si compatibil cu propria sa personalitate. Castiga ani din viata pretiosi (sper ca n-ai uitat ca vom muri cu tot cu suflet!) inflorind intr-un loc deja ales ca potrivit intereselor sale sau, macar, se indreapta catre el. Iar treaba asta simpatica se poate intampla fara sa fie nevoie sa treaca pe la ghicitori, terapeuti cuantici si arhetipali si deliranti mistici. Nici nu va fi un adolescent ori adult dezorientat, cum se intampla cu multi dintre cei de azi, fara valori sau cu valori indoielnice, ratacit intr-o lume a falselor dorinte, buimac de sperante si vise utopice, batand drumuri (unii zic destine!) gresite si apeland la oameni nepotriviti.

1997. Anul aparitiei celei de-a treia editii (in prezent, exista a 6-a editie) de Behavioral Genetics, un textbook pentru studenti in psihologie la un curs, care nu exista nici macar ca disciplina optionala in facultati, exceptie la universitatea din Cluj. Banuiesc ca, fiind aproape de granita, noutatile ajung mai repede la mintile acestora. Intre anii ‘89 – ’97 rezultatele oferite de cercetarile din genetica comportamentala puneau la grea incercare dogma din stiintele sociale, pe cand eu participam la primele cursuri in facultatea de psihologie dupa un examen de admitere de cosmar pregatit doi ani la rand. Patru ani mai tarziu, memoram definitii din psihologie generala pentru licenta, aproape aceleasi cu cele de la admitere. Nu puteam spera sau aspira, nu stiu exact, la mai mult. Mult timp, am crezut in dogma cum ca relatiile parentale modeleaza personalitatea prichindeilor. N-am aflat despre asocierea gene-comportamente  in toata facultatea si nici mult timp dupa aceea. Cel mult despre genele asociate ochilor mari si lacramosi (de pe pajistea cu vacute mov; ce credeai?).  Semn ca n-am pierdut vremea.