Altfel despre curaj

 

Eşti la plimbare prin centrul vechi şi detectezi la un moment dat o mâncărime undeva în jurul anusului. Ce faci? O suporţi cu masochism (îţi pot da lacrimile de usturime) sau cu îndemânare îţi plasezi mâna în zona anusului şi freci acolo cu câteva mişcări scurte şi apăsate?

De ce nu te scarpini cu naturaleţea gestului când mâncărimea apare în creştet sau în dreptul buricului? Pare să existe un fel de câmp de forţă ce înconjoară anumite zone ale corpului. Acest câmp (energetic, of course!) previne atingerea zonelor protejate când eşti în public. Aceste zone de pe corp, cum ar fi anusul sau organele genitale, sunt protejate de un fel de aură care nu permite atingerea lor de propria-ţi mână. Să nu zic de mâna altora… Şi dacă se întâmplă să insişti vei fi cuprinsă de o jenă ruşinoasă aproape copleşitoare încât îţi vine să te ascunzi în prima crăpătură din asfaltul aleii pe care te plimbi.

Ce au aceste zone ale corpului în plus sau în minus comparativ cu altele? Nu sunt părţi din corpul tău? De ce ele suferă un tratament special, un fel de ignorare sau negare a lor? Dacă simţi mâncărime în jurul pleoapei, te scarpini urgent şi nimeni nu comentează. Nici măcar tu în forul tău lăuntric. Cât despre alţii aproape că nici nu bagă de seamnă gestul tău. Dar, în cazul unei scărpinări în jurul pubisului, ai sfeclit-o! Te aştepţi ca priviri critice, dezaprobatoare, amuzate sau curioase să se aţintească asupra ta. Nici ţie, ilustra mea cititoare, nu prea cred că ţi-ar scăpa un mitocan care se scarpină la… punguţa cu doi bani (cu mulţumiri lui Creangă).

Aceste zone de pe corp sunt tabu. O interdicţie socială interiorizată şi asociată emoţiei de ruşine (emoţie socială) „protejează” atingerea în public (uneori şi în intimitate) a acestor zone. Conştientizezi ce putere (psihologică) are această interdicţie? Te angajezi voluntar ca să-ţi duci gestul până la capăt – să te scarpini. E ca si cum insişti şi convingi un public (o parte din tine) că gestul tău trebuie făcut ca să-ţi amelioreze mâncărimea insuportabilă.

Până la urmă, ce mare scofală? E doar o mâncărime. Nu înseamnă că te masturbezi in public (tabu la homo sapiens, dar nu si la alte primate). Te scarpini şi observi că  nimic rău nu se întâmplă. Oamenii nu ţi-au sărit la jugulară, nu au aruncat cu pietre, nu ţi-ai strigat obscenităţi şi nici nu s-au îngălbenit de la dezgust. Iar tu nu ai murit de emoţia ruşinii. Scărmănatul în public nu e periculos. Te-ai gândit vreodată că la fel stau lucrurile şi în privinţa altor interdicţii, altor comportamente sau atitudini? Te-ai gândit că există şi alte interdicţii în interiorul minţii tale care odată depăşite, nimic rău, în mod obiectiv, nu se întâmplă?