alerta la CERN: descoperirea bosonului love!

31 July 2012 | By Seramis Sas | Filed in: Psihologia sanatatii.

M-am decis sa fac o propunere savantilor de la CERN: sa caute, dom’le, particula Iubirii si nu pe cea a lui Dzeu. A, dar fac o confuzie, Dzeu este Iubire! Cand vor fi gasit particula divina (se pare ca a fost gasita), vor fi gasit si particula iubirii si, toti misticii pamanteni vor exclama cu veneratie “Totul este Iubire! Fizica a demonstrat acest adevar!” Pax vobiscum.

Oricare dintre muritori vorbeste despre iubire si fiecare incearca sa o defineasca, sa si-o reprezinte, cei mai multi calculand intuitiv judecati de valoare luand ca premiza propriile experiente de indragostire si parteneriat de cuplu. Cei mai savanti, mai cultivati, dar nu neaparat intelepti, si in functie de gandire stiintifica ori mistica se lanseaza in definitii care mai de care mai exotice, iar unele sunt categorizate cum sade bine ganditorului savant si puse in “sertarase” cu diferentele specifice dupa culoare, gust si alte senzatii viscerale si cognitii eminente. Urmeaza, la randul meu, sa ma inscriu in panoplia comentatorilor iubirii (majoritatea membrilor speciei?!) si sa comentez iubirea.

Cand comentezi despre iubire si povestesti despre placere sexuala de ce nu o numesti exact asa?  O confuzie, cred eu, sa numesti placerea erotic-afectiva ca fiind iubire; de ce nu i-ai spune iubire erotica?! Nuante lingvistice ca sa creezi diferenta? Pot intelege ca tu faci dragoste si nu te… Fiind obscen pana la capat, pot intelege ca tu iti doresti iubire si nu… Dar asta-i lamurita si nimeni, mai putin cei visatori, pot intelege ca, dragostea romantica stimulata de valuri hormonale ca urmare a programarii genetice pentru imperechere nu este iubire sau este dragoste erotica pe care o poti recunoaste rapid dupa niscaiva criterii: ganduri obsesionale, usor delir erotomaniac, anxietate de abandon. Tot ce-ti doresti, cand esti “fulgerat” de Cupidon (sau nimerit la major histocompatibiliy complex cu un adaos psihologic) este sa-ti petreci zilele orientat si intins in functie de gusturi pe cele patru axe cardinale si, daca se poate, sa opresti miscarea timpului (complotand cu spiritul lui Einstein) indiferent la amorul vostru intamplat prin, eventual, nu-s ce “conspiratie” cosmic-divina. Sa tragi concluzia ca mai bine fugi de ea? Imi pare inept. Te poti bucura atata cat dureaza, fara a lua decizii de viata in acest interval de timp. Doua predictii trebuie mentionate aici:  bateria cu energie sexuala (nu din aceia divina, ci energie pe baza de dopamina si opiode naturale cu infuzii de hormoni sexuali), care alimenteaza povestea de dragoste romantica, se consuma in 2-4 ani, urmand, eventual in cazuri fericite, resuscitari periodice. Iar cu cat inaintezi in varsta si in numar de experiente cu atat “fulgerul” se mai domoleste.

Faci comentarii la iubire si te exprimi despre admiratie. Ne-gresit atunci, iubirea este admiratie si poti comenta despre admiratia ce o simti pentru o anume femeie ori pentru un anume barbat fara a (ne) introduce in confuzia cu iubirea. Admiri un altul, caci iti pare un om virtuos atat cat il cunosti, fiind sub efectul de halou (bias!). Iar intr-o poveste amoroasa, haloul este la el acasa: iubitul ori iubita pare a fi un om minunat! Mintea treaza si decizii amanate  iti recomand (nu mi-ai cerut, dar is pe blogul meu), caci povestea se consuma in ritmul bateriei sexuale si tot ce ramane devine adevarul… gol-golut, un personaj cotidian  dezbracat  de iluzia romantioasa si grandoarea super-eroului (ori super-eroinei).

Cand comentezi despre iubire si povestesti de compasiune, de ce nu-I spui compasiune? Intelegi un altul, te poti transpune in pielea lui, pentru ca te poti desprinde din lumea mica a propriului sine, poti percepe si gandi situatia din perspectiva celuilalt, asa ca il poti indruma cu grija sau incuraja ori chiar ii poti oferi un ajutor concret de care are nevoie.  Poti face dovada de compasiune si numesti iubire atunci cand din altruism mutual combinat cu intelegere empatica poti actiona inspre binele altuia chiar daca iti e strain si cu atat mai mult cand iti este drag (ai o relatie de atasament).

Comentezi despre iubire, dar vorbesti despre bunavointa, beatitudine, extaz, bucurie, pace? Registrul psihologic al trairilor si nimic mai mult. Cand meditezi si te rogi, te inunda stari de calm, liniste, uneori, beatitudine. Te simti iubita de Divin. Zeul ori energia divina isi revarsa iubirea asupra ta. Te simti protejata si luata in grija de ceva/cineva care-ti imaginezi ca vegheaza asupra ta si a celorlalti indivizi din specia homo sapiens, o specie deosebit de speciala in acest Univers Constient! Vei numi toate astea iubire spirituala?! Fara indoiala, poti trai astfel de stari si in preajma unor oameni. Sau nu? Cata aroganta!

Vei comenta despre iubire, povestind despre sacrificii? Esti capabila de sacrificii, dar de ce ai face asta? Aplicata relatiei de cuplu, inteleg ca iti vei frustra nevoile si dorintele doar pentru a fi impreuna cu el?! Sa fie singurul barbat din univers, iar tu o femeie fara valoare reproductiva? Precum albinele in jurul florilor sunt barbatii roind in jurul tau cu conditia sa lasi semnale discrete de receptivitate. Apoi, poti alege. La ce rost sa faci sacrificii cand oportunitatile sunt frecvente intr-un mediu urban cu atat de dese contacte sociale intre sexe?  Sacrificiile sunt pentru parinti. Parintii isi iubesc copii si pot face sacrificii ca micile vietuitoare (nervo-fage!)  sa creasca si sa se reproduca ca genele sa fie date mai departe.

Iubirea pare a fi atunci cand implinesti dorintele si nevoile unei alte persoane fata de care simti iubire si avem dovada de ne-iubire cand nu. Aparenta iubirii de a fi sau de a face pe placul cuiva. Pana unde poti ajunge cu compromisul “de a face pe plac” sau in ce masura poti tolera compromisuri? Daca din intamplare placul ei (nevoia/dorinta ei) se nimereste cu placul tau (nevoia/dorinta ta), va puteti felicita pentru sansa norocoasa!

Dar, nu-I asa, ca poti implini dorinta cuiva si fara sa simti iubire si poti decide ce dorinte si nevoi  ale celuilalt poti si vrei a implini? Cateodata, unii parinti asa inteleg sa-si iubeasca progeniturile – orice dorinta este implinita, iar unele persoane iubitoare inteleg ca asa isi pot iubi partenerii, fiind pe placul lor, renuntand treptat la placerea lor definita in felul personal. Rolul unui parinte iubitor este si atunci cand iti frustrezi vietatea draga, de-ti sar ochii din cap la plansetele ei, in numele unui bine mai inalt (definit rational cu propria minte, nu imprumutat ne-critic!). Dar in virtutea a ce (care-I binele?) frustrezi un altul (partener, copil, asociat, student) numind asta iubire?

Desfacuta si insirata in particulele ei elementare, ce ne mai ramane la iubire? Iubirea in sine este goala de continut; este metafizica. As propune la Academia Romana eliminarea din vocabular a cuvantului ce poate naste stari alterate de constiinta si activa nevoi de integrare cosmica in absolut. Nu avem nevoie de acest concept de poveste! Pentru nuantele lui de dezambiguizare avem alte cuvinte aflate intr-o corespondenta rezonabila cu realitatea.

Iubirea isi extrage continutul din operationalizari la modul concret, observabil, si-mi pare ca este, uneori, un act de evaluare morala. Este un act de iubire (si moral) sa-I oferi apa calatorului insetat? Dar celui care are la frigider, o butelie de cinci litri? Este un act de iubire sa oferi un pahar de apa celui care-ti cere, desi isi poate procura singur? Sau, celui care nu cere, desi ii este sete? Este un act de iubire sa oferi insetatului de nicotina o tigara ori dependentului de alcool un pahar de votca?

Simti ca il/o iubesti? Ce poate fi mai ambiguu?! Mai precis, mai nuantat, ce anume simti cand simti ca iubesti? Ai incercat sa-ti descrii experienta psihologica dinlauntrul tau pe care o asociezi cu iubirea? Iar asta-I doar la nivelul simtirii – planul emotional. Ce este cu indemnul inept atat de popular “fa cum simti!”? Dragostea se simte… Doar atat? Senzatii viscerale iubitoare. Simt eu ca el e facut pentru mine, zicea o ea, dinlauntrul viscerelor. Simt eu, ca ea este femeia vietii mele, zicea un el. Iubire nu inseamna si cognitii si ratiuni? Iubirea nu inseamna si valori morale? Iata, cred ca iubirea devine mult mai mult decat o experienta emotionala urmata sau nu de actiuni iubitoare.

Iubirea simtita in nuantele ei este acum, in acest moment si loc. Iubirea rationala este atunci cand este extinsa pe axa timpului, devenind un proiect in care investesti resursele tale. Iara iubirea in sine, imi pare o alegere, frecvent re-luata. Iubirea este o alegere de a te dedica unui proiect si odata dedicat, faci alegeri, alegi proiectul si nu, tentatia. Dar nu e o alegere de un “obiect” al iubirii tale. Alegi procesul de desfasurare, nu rezultatul, nu recunoasterea obtinuta, nu recompensele atingerii scopului. Iti e drag sau iubesti PROCESUL in sine, curgerea proiectului clipa de clipa, zi de zi, luna de luna. Simti asta in timpul desfasurarii sinelui spre scopul stabilit. Insa, sentimentul iubirii este extins dincolo de momentul prezent. Iubesti viitorul, deoarece iti poti reprezenta viitorul, iar asta te poate bucura, “hranind” emotia iubirii din prezent. Ce te poate motiva? BINELE (asa cum iti reprezinti tu binele). Binele tau, binele celorlalti. Proiectul tau este dedicat binelui si motivat de valoarea binelui, iar tu, pentru ca esti angajat(a) in acest proiect ales de tine, esti o persoana buna.

Si, pentru ca dracu’ ma indeamna, propun (a treia propunere) o definitie de esenta a iubirii, sper cea mai scurta din istoria teoriilor iubirii:

Iubirea este INVESTITIE in “BINE”.

INVESTITIE + VALOAREA Binelui = IUBIRE. Cand alegi sa investesti in “binele” a ceva, al cuiva (devine valoros) ai inceput sa iubesti! Astfel, cred eu, ca iubirea poate deveni un act moral, iesind din sfera psihologica a experientei simtite.


Tags: , , , ,

Comments are closed here.