problema profitului cu orice preț

Am aflat recent că marele jurnalist și gazetar Cristian Tudor Popescu a fost concediat de către postul TV DIGI. Emisiunea ”Cap Limpede” era unica emisiune de la Digi TV pe care o urmăream pe YouTube. Restul nu mă interesează. Dar altceva simt nevoia să scot în evidență.

Menirea unei afaceri e profitul. Acțiunile oricărei afaceri sunt orientate către profit. Ceea ce mi se pare oarecum firesc dacă vinzi cartofi și morcovi, autoturisme și smartfoane, energie și gaze, softuri și echipamente de vânat muște. Iată un principiu conducător pentru afaceri, dar e valabil în orice afacere și cu orice compromis?

În cazul unei televiziuni (sau jurnal), profitul ar trebui pus pe locul doi după… informarea corectă (verificată și bazată pe dovezi) a publicului. Nu dezinformarea, nu propaganda, adică exact ceea ce se petrece cu o prea mare parte din jurnalismul românesc. Unde lăcomia profitului pervertește informarea publicului potrivit cu interesele unor grupuri ce caută să manipuleze opinia publică. Ține de etică jurnalistică ce a ajuns să conteze cam cât o ceapă degerată.

Dar în cazul unor universități private (și poate nu doar private?) neaoșe? De asemenea, profitul continuă și aici să dicteze acțiunile ”educaționale”. Filtrele de selecție a studenților par să fie puse doar de formă. Deoarece plătește, studentul devine îndreptățit, în percepția lui, să treacă de ele. Însă nu percepția lui e buba, ci percepția universității, care la rândul ei crede că așa se cuvine. Și așa se întâmplă pe principiul ”clientul are întotdeauna dreptate”.

Să fie la fel și în cazul cabinetelor și asociațiilor sau firmelor de psihologie, unde profesioniștii ocupă simultan și posturi de supervizori, profesori și șefi de doctorate? Mă tem că avem aceiași situație. Dictează el, Profitul, intereselor profesionale? În sensul în care nu mai contează (sau prea puțin contează) calitatea unor servicii. Doamne ferește!

Esența unei afaceri e profitul. Hai că sunt redundant. Însă poți face afaceri cu profit cu orice și cu orice preț? Cu servicii educaționale? De mass-media? Cu servicii de psihologie? Până unde se poate merge cu profitul? Până la D-zeu și dincolo, zise o voce cinică. Nu sunt și unii care și-ar vinde chiar propriul suflet (și al altora) vreunui Michiduță? Ba cum să nu. Dracul e profitul.

Și mulți (foarte mulți!) se închină la el ca la un dumnezeu. Ai dreptul să încalci etica profesiei (sau muncii) de dragul profitului? Nu cred. Ar însemna să nu credem într-o etică, ci în Profit, iar etica să-și piardă sensul. Până la urmă e o alegere. Cu toată etica față de care trebuie să răspundă, unii ”profesioniști” cu bani și putere nici nu se sinchisesc și aleg fără mustrări de conștiință profitul. Mi se pare profund incorect. Deoarece cine caută să se închine la Zeul Profit nu are decât să practice activități orientate prin natura lor spre profit. NU au ce căuta în jurnalism, educație, psihologie, medicină… și oriunde există o etică a muncii. Cu atât mai puțin în politică (mai visez uneori cu ochii deschiși).

Alții, profesioniști adevărați (primii sunt farsori), nu pot face asta sau se îngrijesc de principii și pun pe locul trei profitul. Da, pe locul doi sunt oamenii. Asta e ordinea ideală: principii, oameni și, eventual, profit. Se cheamă că ei prețuiesc mai presus de Dumnezeul Profit etica muncii lor. Încălcarea ei le seamănă cu o trădare. Trădează etica muncii lor în care cred și își găsesc împlinirea.

În schimb, alții (mulți) nu au puterea de a se opune chiar dacă simt și ei ca cei de mai sus (foarte puțini). Dar, ei nu dețin puterea, nici ca sentiment, nici ca bază materială și reputație. Puterea lor stă în mai mulți. Dacă o breaslă profesională funcționează solidar, fiecare se poate opune împreună cu ceilalți (dacă breasla nu e deja coruptă). Unul singur poate fi ignorat. Cu mai mulți devine dificil. Iar cu și mai mulți, niciodată.