efectul matei, studiu de caz

Până nu demult credeam (ce naivitate!) că trăiesc într-o republică democrată, cu principii de egalitate, echitate socială și blablabla. O realitate, evident, la fel ca Dumnezeu, părintele omniprezent și iubitor (doar cu unii). A trebuit să ajung la patruzeci ca să pricep ”adevărul și viața”. Ce să-i faci, nu-i ușor să renunți la copilărie.

Multă vreme nu am dat atenție problemei ”Cine ne conduce țara?”. Asta până acum trei ani de când politica neaoșă m-a pus pe gânduri. Tot mai tare mă ia cu evlavie în timp ce contemplu realitatea socială de-o justețe încântătoare. Ne putem lăuda cu o frumusețe de boierime ce călărește statul (oligarhia). Ce-i mai trist pentru mine e că după Revoluție, am rămas cu aproape aceiași boierime, doar vopsită în culori diferite. Seamănă cu o hidră cu multe, multe capete, ce nu dă semne de dispariție. Ba dimpotrivă, pare tot mai plină de viață. Se întărește pe spinarea celor mulți. Un semn distinctiv al ei constă în asigurarea și protejarea unor privilegii.

De exemplu, celebra pensie specială, că se iscă discuția unei impozitări progresive. Evident, nimeni nu e de acord. După ce primești privilegii, să renunți la ele devine un atentat la demnitate. Să lăsăm discuția deoparte, oricum nu are sens, fiindcă va veni, destul de probabil, momentul în care guvernul (probabil următor) va fi nevoit să taie în carne vie. Abia aștept emoția de schadenfreude. Să mă bucur răutăcios de cum vor rămâne fără ele. Mda, mare pagubă-n ciuperci.

Nu pot suporta conceptul de pensie specială. Îmi provoacă greață, poate de la furia ce o simt în măruntaie. Oricum, comentez doar de dragul discuției morale și ventilării personale. Foști militari și veterani, procurori și magistrați, diplomați și ambasadori, deputați și senatori, funcționari de diferite feluri și, mai nou, primari și șefi de consilii județene primesc pensii speciale. Ce anume îi face să fie mai speciali? Ce au ei mai diferit, în sens virtuos, comparativ cu restul categoriilor socio-profesionale, asistenți, instalatori, mecanici, constructori, pompieri și așa ma departe?

Realitatea e că ne-am pricopsit cu o castă de privilegiați – boierimea modernă, care s-a tot extins. Pentru apariția și întreținerea ei putem mulțumi cu adâncă plecăciune (de te ia cu înecăciune) unui singur partid politic. Zice-se că are orientare social-democrată. Și elefanții zboară.

Ți se pare echitabil? ”Ce întrebare!”, mă poți plesni cu ea peste gură. Sunt unii dintre noi mai speciali decât alții doar pentru că au deținut funcții de mare răspundere? Probabil da. Însă, la bătrânețe, când ies din muncă, cu ce sunt ei mai speciali decât majoritatea? Cu ceafa și gușa? Dreptul lor e același cu dreptul oricărui pensionar în baza contribuției din perioada muncii.

Oricum pensiile variază enorm. Cea mai colosală, citeam nu mai știu pe unde, fiind un mizilic de 73 000 ron lunar! Aparține unui magistrat. În jur de câți pensionari cu pensii liliputane ar putea trăi decent din această gigantică pensie? Acest ”The One” doarme bine. Nu cred că are insomnii pe bază de conștiință morală. Pensiile nu sunt ele calculate în baza contribuțiilor din perioada muncii? Sigur că da, atunci ce fel de rațiuni ar putea susține un drept în plus, unul special la care niciunul dintre acești privilegiați nu a cotizat? N-ai înțeles, inteligentule, sunt oameni cu nevoi speciale. Zău că te ia cu amețeală. Creierul crede că a fost otrăvit… cu înșelăciune.

Dar, stai puțin, chiar avem oameni cu cerințe speciale. Ei au nevoie de ajutorul nostru, al tuturor. Ca să vezi dreptate socială, exact ei sunt lăsați la urmă. Categoriilor sociale defavorizate, bătrâni săraci, bolnavi, oameni cu handicapuri, orfani li se aruncă firimituri. Partidul-stat are grijă de ceilalți, din casta de privilegiați, vreo nouă mii de bucăți speciale alături de altele cu remunerații de stă mâța-n coadă. Ei sunt nobilimea acestui secol. Pentru traiul lor în condiții de un lux indecent, plebea muncitoare cotizează, iar partidul-stat face credite. N-ai înțeles?! Se împrumută ca să cheltuie ca orice ”biznismen”.

Poate fi un exemplu neaoș de efectul Matei (după parabola cu talanții și arginții din evanghelia lui Matei). Cei bogați ajung mai bogați, cei săraci ajung mai săraci. Observația și termenul aparțin lui Robert Merton, sociolog american și profesor la Columbia University.

Pensia specială adâncește inechitatea socială. Și? Cui îi pasă? Politicienii, în majoritatea lor, trăiesc în altă lume, una tipic feudală. Suferă de boala înstăpânirii. Mare adevăr a grăit cine a grăit, puterea corupe.