Sincer îți declar că nu știu exact cui se adresează acest articol de buzunar. Poate ai 18 ani, 20 sau 39, 50. Știu sigur că se adresează oricui simte că are nevoie de semnificația propriei existențe. Se adresează omului care simte că ar mai fi ceva sau poate fi și despre altceva viața lui. Poate ești acest om și atunci cred că ai nevoie să lecturezi atât de populara carte a lui Viktor Frankl, autorul logoterapiei (o abordare existențială în psihoterapie). Da, e despre sensul vieții.
Ne putem imagina viața ca o călătorie și, prin urmare, avem nevoie de scop și direcție, altfel ne-am putea rătăci și bine nu va fi… E limpede că ele vin împreună, deși direcție fără scop putem avea, dar nu și scop fără direcție. De fapt, putem avea dar e irelevant. Cred că viața rămâne irelevantă trecând de la un scop la altul și nimic mai mult. Nu ar fi frumos să fie și despre ceva meschin, ptiu!, sublim? Sublim, vezi la dicționar.
Așadar, încotro călătorești și unde ai vrea să poposești? Stop! Acum nu e cazul să pui presiune pe tine că doar nu ești o anvelopă (poate antilopă?). Călătoria ta în lume poate fi despre… călătorie și nimic mai mult. Pleci prin lume ca să descoperi aromele și nuanțele ei tot așa cum descoperi minunatele senzații ale unei înghețate uluitoare. Dar, vezi, chiar și pe acest scenariu tot ai o conștiință bine centrată. Pe ce anume? Bravo, pe experiența de a fi în lume, pe experiența călătoriei pe măsură ce descoperi lumea din jurul dar și dinlăuntrul tău. Că o faci cu bicicleta sau pe jos, fiind genul backpacker, sau din vârful canapelei prin lectură sau audio-video, nu contează. Ceea ce e important rămâne… experiența… ce poate fi pe deplin simțită (cum vine asta?)… Viața merită, sună poate anapoda, să fie savurată… dar cu o condiție: să stai cu mintea trează (aici e buba, dar pe această topică am scris deja alte articole).
Dar să o luăm cu începutul… ai venit pe lume, ai făcut ochișori, ai mers la studii, apoi la un scârbici, pardon, servici (bine, nu chiar imediat după făcutul de ochișori) și ai început să înțelegi câteceva din viață (de exemplu, ce diferențe sunt între dreapta și stânga politice sau de ce capitalismul neoliberal nu e nimic mai mult decât un rahat frumos ambalat). Dar ce faci mai departe? Aceasta e MAREA întrebare, potrivit unei străfulgerări filosofice din această dimineață călduroasă la munte. Nu știu cât de mare, dar nici de colea nu e.
Poftim o serie de întrebări grele: Ce vrei să faci cu viața ta? Despre ce anume vrei să fie? Ce fel de persoană ai vrea să devii? Sau, mai bine zis, cum anume ai vrea să o trăiești? Ca să nu te trăiască ea pe tine… în timp ce tu, zi de zi, te holbezi cu orele pe TikTok și Instagram.
Știm de la un filosof grec din antichitate că ceea ce faci în mod repetat te definește ca persoană. Ok, discutabil… Nu știi încotro… Cum ai putea afla? Ce anume sau cine crezi că te-ar putea ajuta? Da, e și despre cunoașterea sinelui, o trebușoară ce pare departe de mulți tineri din ziua de azi atât de fermecați de ecranele luminoase. Cum? Și adulții, părinții lor, sunt hipnotizați?!
Și nuuu, nu e despre răspunsuri livrate mură-n gură precum haleala de la Glovo. Oricum ele, răspunsurile (dar și păpica) vin de obicei de la ai tăi părinți. Doamne sfinte, dar nu poți crede că te vei descurca din meseria de psiholog!, zice mama cu îngrijorare (nu a fost cazul meu, din fericire). Fă-te, mamă, expertă în finanțe și intră la o instituție bancară. Sau, uite, aici la aripa tânără a partidului, continuă tata cu fermitatea autorității îndreptățite în orice. Acestea sunt scopuri ale lor, deci nu ale tale.
De aceea, tinerii au datoria de a se diferenția de părinți, de a-i lăsa în urmă și de a NU renunța. Sau n-au decât să renunțe. Vor găsi psihoterapeuți câtă frunză și iarbă.
Calea nu aparține părinților, ci ție, cititorule (sigur, poate ai găsit ”calea”, ceea ce e minunat, deci nu ție mă adresez). La întrebările de mai sus, doar tu poți răspunde. Aceasta e provocarea și, da, unora, le ia toată viața ca să afle. Călătoresc prin Tibet, meditează prin ashramuri și tabere de meditație sau vizitează gurușii de prin temple sau sihăstrie. (Deși, în vremurile noastre gurușii sunt online pe video call). Alții merg la cursuri de dezvoltare personală sau chiar la facultatea de psihologie (ceea ce e straniu pentru mine). Se pare că acele întrebări pot consuma oameni. Pe cuvânt, ronțăie la oameni mai ceva ca șoriceii la cereale.
Dacă se nimerește ca cineva, oricine ar fi în viața asta, Buddha sau D-zeu, să îți ofere un răspuns, te asigur că suferă de aroganță în fața vieții. Și vorbește ignoranța lui, nu înțelepciunea, chiar dacă pe dânsul (sau dânsa) ori firma dumnealui, scrie înțelept, mentor, coach, profesor, psihoterapeut, guru, șaman, popă, duhovnic, sfântul duh (oare am scăpat vreuna dintre aceste titulaturi grandomaniace?).
Nu există o revelație ce-ți poate ateriza în sinapse într-o noapte albă de prin laboratoare divine. Răspunsul e un proces și vine de obicei în etape. E o curgere, nu o epifanie într-un creier extaziat după un coit fulminant ori fumat marfă de calitate (sau ambele).
Dacă te afli în fața acestei întrebări, te rog din sufletul meu muritor și metaforic… să ai răbdarea cuvenită. Cu răbdarea poți trece marea, ne învață înțelepciunea populară. Asta dacă scapi de înecul în oceanul consumerismului, un fel de gaură neagră a universului social, susținut de un marketing specializat și de multe ori fără scrupule.
Până la urmă… ce contează, ia o pauză și visează… Odată ce visul devine o nălucă ce te bântuie, atunci caută să-l pui în practică. Da, aici e partea cea mai grea. Mult noroc!