când urmezi un lider, o faci din teamă sau din respect?

Citeam zilele trecute cum cineva declara că polițistul nu mai are autoritate. De același fenomen se plâng și unii profesori și părinți alături de unii șefi de orice. Mi se pare interesant și să-ți spun de ce. Da, și eu cred că polițaiul, părintele, educatorul nu prea mai au autoritate, acea autoritate tipică unui timp care apune. Vremurile se schimbă, iar spiritul timpului (Zeitgeist), din prezent, pune accentul pe ierarhii flexibile unde autoritatea e percepută și manifestată în mod diferit de vremurile trecute.

Autoritatea publică devine o unealtă prin care putem preveni sau controla comportamentele sociale în linia unor regulamente și coduri. Pedepsele își au rolul lor în continuare, dar numai atunci când sunt aplicate corect și uman în raport cu reguli și legi. Importantă nu mai este persoana care aplică legea sau regula. Pentru că ea nu e deasupra legii. Puterea ei se limitează la lege. Autoritatea ei vine din faptul că aplică legea. Nu vine dinlăuntrul ei, că poartă caschetă și uniformă, are relații sus-puse, iscălește și ștampilează vreun formular criptic.

Într-o vreme, autoritatea de orice fel ne putea evoca teamă. De aceea o respectam. Ne înfricoșa pe cei mai mulți. Însă nu are de-a face cu respectul, ci cu obediența la autoritatea exercitată prin putere coercitivă. Chiar și unicul zeu al creștinilor cere supunere și credință oarbă, că dacă nu, te alungă în Iad, te dă pe mâna lui Sarsailă. Am în minte acei creștini care trăiesc cu frică de El alături de popi care exploatează această frică.

În prezent, nu cred că mai funcționează începând cu generația de milenari. Oamenii simt și sunt conștienți că au drepturi, adică libertăți. Nu-i mai poți intimida, cu ușurință, prin putere coercitivă. Cei mai mulți rezistă, deoarece își cunosc drepturile și pot apela la alte autorități ca să limiteze autoritarismul (abuzul) unora. De aceea, instituția poliției sau oricare altă autoritate publică e presată de Zeitgeist să se reformeze. Procesul a început dar nu e complet. Când funcționarul va aplica legea fără intimidări, fără excese de putere, adică într-un fel mai atent și uman, are șanse mai bune să-și recapete autoritatea în fața cetățenilor. Deoarece, putem urma sugestiile sau îndemnul unei persoane cu autoritate în baza a două feluri de motivație. Fie din teamă, fie din respect. Teama e lesne de înțeles. Respectul e altă poveste. Vine din prețuirea disciplinei și înțelegerea sensului constructiv pe care îl au normele, legile și regulamentele/procedurile (sigur, când au așa ceva). Rolul unei persoane cu autoritate e să asigure acel cadru potrivit ca relațiile să fie lucrative și problemele/sarcinile rezolvate. Observăm că nu abuzează, nu exploatează, ba chiar te pune în valoare, și ne simțim în siguranță. Dacă percepem asta la un ins cu autoritate, ne vine mai ușor să-l urmăm.

De asemenea, pentru relațiile părinte și copii, profesori și elevi, șefi și subalterni am aceiași interpretare. Copii și elevi, studenți și angajați vor urma autoritatea cuiva preponderent din respect, nu teamă. Impresia mea e că acesta e trendul. Modelul paternalist e aproape istorie.

Multe instituții sunt nevoite să se reformeze. Întocmai și oamenii. Cine refuză și face abuz de autoritate se expune oprobiului. Dacă insistă, va ajunge un bufon trist, inapt și inadecvat, pe care nimeni nu-l poate lua în serios. Spiritul timpului vine peste noi indiferent de prejudecățile și mentalitățile noastre.