surzenia psihogenă (pe fond de caracter)

Cu ceva vreme în urmă, animat de un entuziasm copilăresc, i-am scris unui profesor de psihologie, șef la o anume facultate de psihologie. Propuneam un curs de gândire corectă în psihologie pentru studenți. Imediat m-a sunat și mi-a cerut să ne întâlnim. Demult căuta un profesor care să predea așa ceva. De unde! Nici măcar n-a binevoit să-mi răspundă… ceva, orice. Ceea ce pot înțelege, considerând diferența de ”brand”, e că mesajul meu inopinat l-a deranjat probabil în respectul de sine.

Să-ți povestesc cum patru ani am încercat să introduc un același curs la ”Harvard”? N-ai vrea să știi cum se derulau discuțiile. Exagerez, nu existau ”discuții”. Nici măcar n-am fost întrebat ce înseamnă asta, care ar fi conținutul, cum i-ar putea ajuta pe studenți. Tardiv am realizat că nu am fost, de fapt, auzit sau înțeles. Naiba, știe! Se mai întâmplă. Oamenii cu responsabilități serioase sunt ocupați. N-au timp pentru copilării. Probabil nu mă ajută moaca tinerească, deși mă apropii de patruzeci. Sau n-am alianțele potrivite?

Să-ți povestesc de cum am introdus cursul de psihologie evoluționistă (cu programă analitică)? Nu știu prin ce miracol de moment, a apărut la discipline opționale, ca apoi, să dispară complet! Fără să primesc măcar o întrebare.

Oare ca să obții dreptul de a fi auzit trebuie să bați cu pumnul în masă? A, să faci parte din grupul potrivit?! Din moment ce demnitarii noștri nu înțeleg de ce oamenii protestează de zece zile în stradă, ba chiar și-au inventat o conspirație prin care își pot justifica, spre liniștea fiecăruia, orice decizie, nu e limpede că așa funcționează relațiile la noi, de la orice nivel? ”Altă întrebare”.