sinistrul

Legea defăimării, ai auzit de propunerea sinistrului personaj? Îți mărturisesc că mă revoltă apucăturile acestei sinistre vietăți. Atunci, orice comentariu negativ sau critic, nici măcar insultător vizavi de țară, poate fi interpretat ca defăimare, iar cineva te poate acuza. Vorbești țara de rău, ai sfeclit-o! Urmează ancheta, judecata și condamnarea. Suntem pe direcția Turcia lui Erdogan, o altă jivină emanată de întunecimea minții. Din fericire, nu suntem Turcia. Dar cine zice că n-am putea deveni? De exemplu, dacă guvernanții comunică public una, o realitate roză, dar datele sugerează altceva și tu comentezi negativ despre țară, se va chema ”defăimare”. Vom avea, Doamne ferește!, realitatea lor contra realitatea ta, oricine ai fi. Nu e nimic nou, deja se întâmplă ca sinistra creatură să arate cu degetul spre persoane publice.

Sigur că defăimare nu se cheamă hoția organizată în grup de către dânsul, suspect principal în ancheta OLAF… din statul paralel, desigur. Defăimare nu e hoția din bani europeni și publici. Mai nou, în Brazilia, unde sinistrul merge în vacanțe cu Lolita, e anchetat pe caz de portocale. Vai, chiar și aici, în Brazilia, s-a extins caracatița Statului Paralel?! Vedem bine că jivina întunecimii e încolțită din mai toate părțile, de unde și reacțiile ei tot mai feroce. 

Sinistrul încalcă orice decență și moralitate pozând în întruchiparea decenței și moralității. Fabulos acest personaj! Mă declar fan și promit că voi urmări cu atenție maximă toate aparițiile sale la tele-viziunile aservite.