one way ticket (II)

Dacă lumea ar fi redusă la o sută de oameni, mai mult de două treimi (88 de indivizi, dintre care 33 sunt creştini, urmaţi de musulmani, hinduişti şi foarte puţini budişti) cred într-un univers guvernat de zei (fiecare cu zeul lui, excepţie, budiştii). Un rest de 12 indivizi sunt agnostici şi atei. Dintre cei 100, 17 sunt analfabeţi, 23 nu au un adapost, 22 nu au electricitate şi 13 sunt flamânzi, iar 48 de indivizi (aproape 50% din populaţie) trăiesc cu mai puţin de 2 dolari pe zi. Bănuiesc dificultăţi insurmontabile la teosofii mai deschişi la minte care încearcă să explice „cantitatea” de suferinţă injustă de pe pământ.

Cu toate astea, aproape 90% dintre semenii noştri continuă să creadă într-o putere divină. Cred că astfel de cifre ne comunică un mesaj important. Pot să apară posibilităţi îngrijorătoare, iar faptele ies la suprafaţă, dacă renunti la credinţa într-un UOS. Adevărul este înfricosător. Lumea nu este un loc sigur. Gigantismul oferit de locul tău special în ecuaţia divină este redus la o micime insignifiantă. Protecţia oferită de zeu să fie înlocuită cu insecuritatea şi incertitudinea? Promisiunile vieţii de apoi (ori a existenţei nemuritoare) să fie anulate de o viaţă finită supusă şanselor şi riscurilor? Ce te faci cu anxietatea asta? O anxietate năzuroasă, care îţi oferă ganduri negre, pare a fi doar începutul! Poate să crească ameţitor, fără exagerare, responsabilitatea nu doar pentru existenţa ta liliputană. Contribuţia ta insignifiantă pare a deveni semnificativă în contextul la fel de insignifiant în care respiri de pe o zi pe alta. Actiunile tale zilnice s-ar putea să aibe un impact, acolo în felia de realitate în care ţi se întâmplă să respiri. Semenii nostri din UOS ar fi de aceeaşi părere. Doar că la ei, apar consecinţe mediate ori oferite de fiinţa divină ori legea atracţiei, karma, vreo vibraţie mistică sau cine ştie ce altă scorneală, care are grijă să îndrepte lucrurile, să facă dreptate. UOS este o lume a echităţii şi echilibrului, în care ceva-ul divin împarte dreptatea, dragostea, belşugul şi sănătatea fie în prezent, fie într-o altă viaţă după un set de principii şi valori morale universale. Este copilăresc, dar securizant. Sunt studii (peer-reviewed) care demonstrează că oamenii religioşi sunt mai fericiţi decât cei fără o religie. Nu mă surprinde. Oamenii religioşi sunt orientaţi, impulsionaţi prin poruncile şi regulile sacre către un bine mai înalt, către un bine al celor mulţi. Fără ca cei mai mulţi să ştie, ei adoptă o filosofie utilitaristă. Fără zei şi energii spirituale, poţi de asemenea, adopta o poziţie morală utilitaristă.

Însă, oare câţi dintre aceştia decid liber? Persoana care alege liber, după o examinare cu propria minte a dovezilor, merită respect. Nu te numeşti ateu, fără a cunoaşte câteceva din dezideratele şi filosofia teistă. Nu te numeşti religios fără a şti premisele ateismului.  Dacă vei trăi în UA ori in UOS, vei hotărî (sper eu) în baza unor argumente prelucrate de proprii tăi lobi frontali. Din moment ce dispui de ei, nu cred că Zeul îşi doreşte să-i ţii sau să-i dai de pomană (când şi dacă medicii vor reuşi transplantul de materie cenuşie) conform unei reguli iraţionale „crede şi nu cerceta”, deşi în ultimul secol, a devenit „crede şi cercetează”. Aşa că, ai dreptul să faci investigaţii în numele Lui, pentru că tot ceea ce vei descoperi este aşezat acolo de mana Sa (voinţa divină). Iată, cum teiştii au rezolvat conflictul progresului stiinţific şi credinţa într-o zeitate. În acest fel, ajungi la concluzia cum că şi decizia asumată în urma cercetării tale este dată de marele zeu (ori permisă de marele spirit sau conştiinţă cuantică). El, dumnealui, a plasat-o în existenţa ta de muritor ca o testare a tariei credinţei tale. O capcană de raţionament dintre cele mai evidente pentru orice diletant în logică pe fondul unui mix de biasare cognitivă (îmi place, uneori, pedanteria exprimării) în care individul ne-antrenat în exerciţii intelectuale cade inevitabil. Dar nu crede, că educaţia academică şi cultura cuiva reprezintă o garanţie ce acoperă riscul capcanelor raţiunii când vine vorba de credinţă. Raţiunea poate fi, cu uşurinţă, subjugată credinţei. Biasarea congitivă este insidioasă, inerentă funcţionarii organului mental. Fără o minte alertă în detectarea biasurilor (implică cunoasterea lor, măcar a celor mai frecvente) sau măcar cu exerciţiu în logică, poţi nimeri cu uşurinţă în lumi astrale populate de îngeri, spirite exotice, energii mistice.

Ca să închid şirul gândurilor, mă întorc la întrebarea de început (postul anterior). Cu ce te alegi, dacă te decizi să trăieşti într-un univers absurd? Dacă ai îndoieli în UOS şi alegi UA, ce-ţi mai rămâne? E bine sa nu-ţi pui întrebarea în acest fel. Există riscul să te alegi cu o depresie, pentru că adevărul este dureros.

Nu-ţi rămâne nimic.

Renunţând la UOS, te alegi cu nimic. Pierzi totul. Dar trebuie să înţelegi că pierzi, de fapt, o iluzie! Şi te alegi cu adevărul, te alegi cu libertatea, te alegi cu iubirea, care toate vin natural si curg înspre alţii din interiorul tău, fără constrângeri, fără frica unor pedepse sau dorinţa unor favoruri din partea unui zeu capricios.

În UA, eşti o persoană bună, deoarece îţi propui să fii o persoană bună şi acţionezi în consecinţă (după ce ai agreat cu tine însăţi un set de valori şi reguli). În UA, ai o viaţă cu sens, pentru că lucrezi la un sens pe care tu ţi-l oferi. În UA te interesează şi te îngrijeşti de bunăstarea celorlaţi, pentru că asta se poate întoarce la tine (în virtutea unei reciprocităţi naturale). În UA, poţi fi recunoscător celor din jur cu care interacţionezi constant şi mediului natural deoarece îţi oferă şansa supravieţuirii şi, prin urmare, te vei îngriji de ele. Iar asta înseamnă a-ţi păsa la nivelul cel mai profund şi intim de tot ceea ce te înconjoară. Nu pentru că, cineva (a higher power) te supraveghează, ci pentru că tu te auto-modelezi, deoarece înţelegi că faci parte dintr-o reţea de relaţii în care apar schimburi reciproce şi că starea altora (sau a mediului natural) este influenţată şi de contribuţia ta. În UA ai o libertate deplină, dar nu neapărat practică. Dacă vrei, poţi face pe nebunul. Vor avea ceilalţi grijă să te închidă, dacă nebunia ta este periculoasă. Se întâmplă oricum, doar că multora le place să-şi imagineze că fac asta în numele a ceva divin. Reţeaua de relaţii în UA se auto-reglează fără o intervenţie divină, care este superfluă. În UA, se întâmplă să iubeşti nu pentru că-ţi cere altcineva, fie drag, fie investit cu autoritate, ci pentru că simţi asta şi, pentru că, uneori, îţi propui deliberat să acţionezi iubitor. În UA, când nu simti niciun strop de iubire, eşti liber sa accepţi şi să exprimi asta, după cum eşti liber sa accepţi orice altă emoţie şi nevoie dintr-un spectru larg, de la trăiri şi dorinţe drăceşti până la cele angelice. Te poti bucura de complexitatea ta psihologică şi nu (te)contorsiona şi bloca doar în cele admise de reprezentanţi pe pământ (nevrotici) ai divinităţii. Faptul că experimentezi liber în sinea ta şi, uneori, în lume orice dorinţe, fantasme, gânduri dintre cele mai nebuneşti nu te face nebun(ă) de legat (zis, îndrăcit) sau infractor de băgat urgent la mititica.

După cum bine intuieşti, dragă cititoare, existenţa într-un UA, cere eforturi constante de autoreglare, de evaluare critică şi discernământ. O treabă deloc simplă, dar provocatoare.

Într-un Univers Absurd ai bilet la propriul film (made by You&Co.). Don’t miss it!