omul, creator de sens

10 March 2012 | By Seramis Sas | Filed in: Dezvoltare personală / Educație, Spiritualitate.

Acest articol (alaturi de altele) a aparut mai intai pe blog. Il postez aici pentru noi vizitatori.

Am scris cateva articole despre moarte, nimic si sens postate pe blog cu intentia de disemina cateva idei, de altfel simple pentru cine are urechi sa auda, care ar putea aproape schimba calitatea vietii personale. Sunt idei care nu au nimic mistic si se vor in intentia mea sa fie cat mai aproape de adevaruri sustinute de dovezi concrete din partea stiintei si intemeiate logic si rational. Aceasta schimbare in atitudinea raportata la propria existenta personala nu are nimic miraculos in sens esoteric. Ca si imagine sugestiva e ca si cum renunti la bolovanul pe care-l porti in spate de la o varsta mica fara a sti de el. Cari un bolovan in spate si urci muntele catre varf ca in mitul lui Sisif. Motiv pentru care asa iti pare firesc sa fie alcatuita lumea din jurul tau si propria ta viata. Iar aceasta e viata ta – urcand pe munte, carand un bolovan in carca, realitatea in care te misti, in care respiri, in care (foarte important) crezi cu tarie si pe care cauti inconstient sa ti-o validezi. Ceea ce este grozav de simplu, pentru ca cei mai multi din jurul tau respira aceeasi realitate. Pestele din balta nu stie de lumea aerului. Dar ar putea afla si poate ii va creste o serie de aripioare potrivite pentru a explora lumea aflata deasupra apei.

Viata este o INTAMPLARE.

Viata nu are un PLAN si un SCOP

Viata se DEZVOLTA SPONTAN in milioane de ani in conditii favorabile.

Omul e o parte neseparata de Viata aparuta pe aceasta planeta.

In aceasta lume Omul poate deveni Creator de Sens.

In realitate exista supravietuire si reproducere conform programarii genetice. Sa judeci aceasta realitate a vietii ca fiind buna ori rea mi se pare prostesc si intr-o dispozitie vesela as spune caraghios.

In aceasta Realitate apar intamplari evaluate subiectiv ca fiind fericite, placute ori nefericite sau neplacute. Dar sunt doar intamplari din procesul curgator al vietii. Existam intr-o lume a sanselor mai mari ori mai mici. O lume probabilistica, daca vrei. Mai aproape de adevar este sa credem ca exista sanse mari (foarte mari!) ca soarele sa apuna sau sa rasara. Iar la fel de bine sa credem cu sanse mari ca maine vom fi in viata daca un asteroid nu a intrat cumva pe o traiectorie de coliziune cu pamantul.

Cand intelegem ca traim intr-o lume a sanselor si ca viata e finita comoditatea si lenea aproape ca dispar. Cred ca vei dori sa te cunosti pentru a sti pentru care anume dorinte merita sa investesti timpul si energia ta finite. Vei actiona si vei pretui fiecare clipa si, mai mult, vei respecta timpul unui alt om, dar si propria sa viata. Iar asta pentru ca pur si simplu nu vei avea timp sa-l judeci pentru cum isi face viata. Iar daca felul unui om de a trai genereaza consecinte dureroase pentru tine in mod repetat, vei lua masuri urgente, caci timpul trece.

In acest fel, cred ca vei cauta sa iti alegi cu grija activitatile cotidiene pe cat posibil in limitele unor constrangeri obiective care nu depind de tine.

In acest fel, cred ca vei cauta cu atentie si discernamant cu cine te insotesti in propria existenta. Vei selecta precaut persoanele care-ti ies in cale. Merita cred eu sa facem eforturi ca sa traim impreuna cat mai armonios posibil si sa eliminam sau sa reducem sansele suferintei. Dar asta nu din constrangere, obligatie, negare provenite de multe ori dintr-o moralitate dubioasa, ci din grija si responsabilitate pentru propria existenta si din respect pentru existenta celuilalt.

Fara duhuri, spirite, entitati astrale, energii spirituale si tot felul de zei (conform orientarii religioase, desi exista unii inchipuiti in carne si oase care flutura ideologii si doctrine) care promit viata de apoi, fericirea si alte favoruri celor smeriti, cred ca un om poate deveni o fiinta libera pe cat posibil in conditiile limitarilor sociale in privinta propriei vieti. Constiinta responsabilitatii propriilor decizii si actiuni se poate extinde si cred ca nu are nimic de-a face cu moralitatea intemeiata pe valori si repere suspecte si indoielnice. Daca asezam in centrul existentei (constiente!) relatiile cu alti oameni si legatura noastra profunda cu mediul natural, nu cred ca mai avem nevoie de alte valori. Daca adaugam la aceasta intentia de trai si coabita cat mai placut si poate cat mai util comunitatii, grupului din care facem parte, traind astfel sentimentul inaltator de a duce o viata plina cu sens, cred ca putem renunta fara griji la protectia divina inchipuita si la alte valori derivate din aceasta credinta, dar putem renunta si la alte obiceiuri fabricate artificial de o societate centrata pe consum.

Relatia dintre eu si tu poate deveni o parte din NOI, iar acest NOI poate lua dimensiuni tot mai mari de la familie, microgrup, grup, comunitate, natiune la umanitate. Fiecare om ar putea aduce o contributie la acest NOI indiferent de marime, ceea ce s-ar putea numi a trai cu sens. Un fapt care s-ar putea intampla nu din constrangere, nu din obligatii morale, nu din necesitati biologice si sociale! E ceva ce s-ar petrece de la sine sau ceva ce vine aproape spontan din propria fiinta si care iti face placere nu in virtutea unei recompense (recunoastere, statut social, venituri si favoruri materiale), ci  din insasi actiunea in sine.

O utopie? Crezi cumva ca Newton a dedus legile mecanicii din obligatie? Sau ca Euclid a dezvoltat o geometrie valabila si astazi ca sa obtina recunoastere sociala? Exemplele pot continua.

Nu cred ca exista sens fara pasiune. Si nu cred ca exista sens acolo unde nu exista ratiune. Nu cred ca exista un sens de unul singur intr-un fel de existenta schizoida. Chiar si calugarul plecat sa mediteze in creierii muntilor, va cobori la un moment dat pentru a impartasi din cunoasterea lui. Daca sensul pe care ti-l creezi nu are legatura cu NOI, adica cu noi ceilalti, acesta nu e sens. E doar fantasmagorie.

Dar nu-mi doresc sa intelegi ca o existenta cu sens devine o obligatie. Poti trai fara sens. Iar unii traiesc bine. Insa, daca ai ajuns sa te intrebi “ce sens are ceea ce fac?” sau “ce sens are viata?” e momentul sa iei masuri, adica sa observi “jocul” si sa reflectezi asupra vietii si mortii. Si, nu in ultimul rand, sa cauti a te cunoaste si sa indraznesti a experimenta. Nimeni nu poate deveni Creator de Sens fara sa experimenteze, fara sa indrazneasca un fel diferit de trai si de a reflecta la propria existenta. Dar am o rugaminte daca te apuci de treaba: Nu te incorda prea tare. Fa-o din joaca. Aminteste-ti ca nimic nu are sens.


Comments are closed here.