la cucaracha

Ai o dorinta si iti fixezi un scop. De obicei, asa procedam. Evident, atunci cand dumneata devii constient de dorinta, daca nu cumva ai refulat-o si ti-a luat niste ani de psihanaliza ca sa te prinzi ca ai dorinte, cele mai multe fiind de natura sexuala (spre deliciul psihanalistului sau psihanalistei).

Iti cauti o casa sa locuiesti, pentru ca iti doresti (ai nevoie de) un adapost. Urmeaza sa-ti stabilesti un plan prin care sa-ti implinesti dorinta sau sa-ti atingi scopul (asociat dorintei). Ca sa fiu obsesional de riguros, fixarea unui scop si elaborarea unui plan spre atingerea acelui scop reprezinta instrumentul pentru satisfacerea dorintei. Dorinta te impulsioneaza inspre urmarea planului si apropierea de scopul stabilit. E o forta motivationala care variaza in intensitate. Daca ea se naste in strafundurile mintii tale, precum dorinta de o minune de ciocolata Frey, iti vine relativ usor sa-ti fixezi scopul si planul pentru realizarea lui. De exemplu, cauti ziua cu zboruri in Elvetia, iti rezervi online bilet, deoarece scopul tau este sa-ti cumperi o ciocolata din tara ciocolatilor. Un alt plan ar fi sa rogi o prietena, daca exista una “ratacita” printre ciocolati din dorinta intaririi muschiului vointei si dezvoltarii unei calitati exceptionale, toleranta la frustrare.

Insa, daca ai de studiat pentru licenta, deoarece iti doresti o licenta in psihologie, inseamna o investitie de effort voluntar (aproape sisifica) care, in sine, nu are nimic placut. Cum iti faci placuta o munca titanica de memorare a zeci de definitii si fraze, multe fara sens “ingurgitabil”, doar pedanterii utile, cred eu, comunicarii intre profesori? Daca esti student la psihologie, nu crezi ca ar fi trebuit sa stii cum te poti (auto)motiva? Nu te-a invatat nimeni? Cu alte cuvinte, nu ti-a predat nimeni cunostinte procedurale referitoare motivatie (sau din psihologia motivationala)? Oh, iarta-ma, la noi nu se studiaza, se memoreaza! Memorarea este exercitiul intelectual care se practica, in principal, in universitatile noastre. In cazuri rarisime, se mai practica si ganditul bine, caci “prost” e pretutindeni. Hai ca, deja, devine complicat. Sa gandesti tu, cu mintisoara ta, despre un anume subiect, si sa nasti ceea ce se cheama eseu?! C’mon… Preferi ingurgitarea (de informatii)?

Sa revenim. Cum sa o faci sa-ti placa (aproape)? In niciun fel, deoarece este imposibil! (hihi!) Totusi, sper, sa reusesti, daca o asociezi cu o recompensa, ceva ce-ti place si care urmeaza imediat activitatii de ingurgitare.

Design-ul unui plan inseamna o serie de comportamente sau actiuni orientate catre implinirea acelui scop. Planul are intotdeauna o coordonata temporala combinata cu una spatiala, deoarece traim in spatiu-timp. Ce descoperire, nu crezi? Exista si unii care traiesc in astral, in ceea ce ei numesc prezent etern.

Din prezent spre viitor, comportamentele/actiunile tale vor fi orientate si monitorizate spre atingerea scopului. Chiar si Dumnezeu a procedat astfel cu proiectul Creatiei. Si-a intocmit un plan (divin) si l-a urmat, fara a uita sa se recompenseze in final cu o zi de relaxare. (amin!)

Fara a fi zeu, ci doar un muritor de rand, adica fara pretentii de nemurire, poti face asta. Cei mai multi oameni pot face asta. Alte animale, nici macar surioarele noastre, nu reusesc aceasta performanta. Niciun alt animal nu dispune de un cortex prefrontal (PFC) suficient de dezvoltat capabil sa produca o asa performanta. Smecheria (in sens de potential) se produce la oameni (alte primate) care reusesc (implica ideea ca unii esueaza) sa foloseasca functiile executive asociate PFC necesare elaborarii si progresului (cu ajutorul unui cingulat meserias!) spre un scop.

Vestea buna e ca smecheria poate fi antrenata si deveni o abilitate. Tu, daca esti un coach (nu cockroach), te-ai prins de treaba asta? Si, mai ales, de cum anume se face? Mi-ar placea sa cred ca detii, in mod real, expertiza in acest sens, bazata nu doar pe experiente personale (de altfel, necesare). (Vezi bine, ca ma dau marghiol!)

Un gandac de bucatarie nu are un plan. (Ce descoperire!) Nu are teluri, dorinte si aspiratii, desi poate fi un bun tovaras de companie. (hai, lasa-ma!). Este o masinarie biologica deloc sofisticata, deoarece are un sistem nervos foarte simplu. (Asta nu te impiedica sa-l inviti la un picnic afara din casa. Nu cred ca vei reusi, comunicand articulat cu dumnealui. Tu poti incerca din compasiune pentru sufletelul sau si, mai ales, ca daca-l stropsesti, s-ar putea sa te trezesti in viata urmatoare, incarnata in vierme. Daca alegi varianta comunicarii chimice cu el, ai mai mari sanse ca el sa accepte invitatia la un picnic afara din vizuina ta. Iata un scurt moment de evaluare chimica, pardon, rationala a scenariilor de excludere din viata ta intima a acestui cucaracha, coleg de apartament). Un om, stiu ca-ti provoaca repulsie, nu e o chestie diferita (o esenta supranaturala) de o masinarie biologica. Diferenta (colosala!) ne e data de faptul ca are functii (cerebrale) superioare. Dar, oare, traim la un nivel superior? Traim o viata in acord cu aceste functii superioare? Daca nu, merita sa invatam, nu crezi?

PS: Din toamna, mi-am propus sa derulez un program in acest sens. Va fi o dezvoltare a cursului ABC sub numele de ABC –Executive (poti aspira la o pozitie de CEO in propria viata?). Dar mai intai, pentru luna iulie, urmeaza ABC – In Extenso. Revin cu detalii.