kindergarten

Ai auzit de Rudolf Anschober? Nu, nu e psiholog. Locuiește în Austria. Herr Anschober a fost până acum câteva zile ministrul sănătății. E un senior la 60 ani și în funcție dinainte de pandemie. În conferința de marți de la Viena mărturisește că din cauza epuizării și problemelor de sănătate e nevoit să se retragă, considerând că nu mai e potrivit pentru rolul de ministru.

”15 months have felt like 15 years”, au fost cuvintele dumnealui (vezi BBC) exprimate aproape cu lacrimi în ochi. A muncit până la epuizare, cu dedicație de când a început pandemia. Lucrând în echipă (nu de capul lui) prin negociere și compromis, că așa se face în democrație, a luat măsuri nepopulare. Dacă nu mă înșel, Viena (și nu doar) e încă un oraș în carantină și unde testele de Covid sunt gratuite.

Paragraful de mai sus e pentru contrast. Ultimul ministru al sănătății de la noi, harnic de altfel și în putere, a trebuit să plece acasă fiind demis de premier. Nu din cauza epuizării și hărniciei, ci din cauză de misbehave, ar zice englezul. Nici măcar nu a mai apucat să-și arate hărnicia, competența, determinarea și puterea reformatoare (dacă le avea).

Din păcate, a sfidat autoritatea premierului și a lucrat după capul și regula lui (nu doar o dată). A emis un ordin cu impact major în sănătate publică, deci nu pe scara blocului, fără consultări. Nici ordinul nu a rămas valabil (evident!), nici el nu mai e pe post. O minunată izbândă!, domnule fost ministru, acuma, să vedem ce reforme în sănătate mai poți face de pe margine.

Dacă faci asta, fiind într-o ierarhie socială și nu la tine în ogradă, la ce altceva te poți aștepta? Mai ales că decizia e contrară direcției asumate de lider. Orice om matur știe că dacă te afli într-o ierarhie, nu poți acționa de capul tău decât în limitele convenite (eventual, negociate, deși depinde).

Întâmplarea e mai potrivită pe un teren de joacă decât pe terenul politic. Seamănă cu gâlceava unor copii. Mai ales că unele voci (din coaliția de guvernare) comentează inept politic, demonstrând, în continuare, o gândire infantilă – egocentrică și pe termen scurt. Amenință că-și iau jucăriile și pleacă acasă (short sight minded). Dar bine că neuronii au luat destul de repede liftul înapoi către cortex.

Poate au realizat și ei că un om politic matur pune mai presus de propriul ego alte mize și ținte. Gândește în perspectivă și are grijă ca alianța politică să rămână stabilă. (Că d-aia v-a ales lumea). N-o arunci la coș de dragul unui principiu. O gândire strategică va avea în grijă mize supra-ordonate celei personale. Interesul public e mai presus, chiar dacă cel personal e bazat pe o judecată corectă. Sigur că tot în interesul public s-ar impune o carantină extinsă, o măsură nepopulară și cu pagube colaterale. E de cântărit, însă premierul și alții cointeresați nici nu vor să audă; o altă poveste.

Avem o dilemă aici, în care fostul ministru (poate) s-a împiedicat. Dacă nu s-a împiedicat, avem o problemă: să-l fi răpit deja hybris-ul? Pe partea cu dilema, mă gândesc așa din perspectiva lui: să decid potrivit cu principiul meu al corectitudinii? Sau, să mă abțin în interesul coaliției de la guvernare? Interesul ei servește, totuși, principiul stabilității politice (important în aceste vremuri). Și care nu e al meu, ci e public. Tare îmi vine să cred că nu așa a buchisit-o, ci cumva anapoda, să nu zic, stupid.

Sunt (aproape) convins că tânărul nostru politician (și fost ministru) e un ins cu încărcare mare pe factorul H sau honesty-humility (modelul de personalitate HEXACO). În traducere, pare un ins onest, principial, cu idealuri. Și tocmai de aici i s-a tras dilema, ce putea fi sărită, dacă privea după un alt principiu (cel de mai sus).

Luând distanță de acest eveniment politic, ce putem noi învăța ca simpli muritori de rând? Mai multe și încep cu prima lecție de luat acasă de către oamenii liberi dar care confundă libertatea cu anarhia. Putem începe cu respectul față de o persoană cu autoritate (formală), evident, dată fiind o ierarhie socială. Dacă nu ne convin unele reguli implicite într-o organizare ierarhică încercăm să le urmăm cu disciplină de sine, deoarece așa e jocul. Sau încercăm o negociere. Nu sfidăm persoana în autoritate, acționând după cum ne taie capul. Așa și cu regulile din pandemie impuse de autorități.

Îmi imaginez că ești o persoană corectă (poate chiar ești sau măcar te străduiești). Ții cu dinții la corectitudinea ori dreptatea ta. Ești gata să riști orice, cum ar fi, dinții? Nu cumva există și un alt principiu supra-ordonat? Cred că te poate ajuta să-l cauți. E ceea ce se cheamă ”perspectivă” sau nițică distanță față de propriile principii nu face rău la nimeni. Ba din contră.