epistem (data and theory)

O înțelegere autentică a demersului științific începe cu filosofia pe care se sprijină cunoașterea științifică (epistemologia sau disciplina filosofică a cunoașterii). Din păcate, filosofia e privită ca pierdere de vreme. Ce poate ea oferi? Înțelepciune și fericirea, dar asta e altă discuție. Cere timp și atenție să-ți creezi perspective multiple, mai extinse si aprofundate sau interconectate, o dialectică și investigație critică orientată spre discriminarea între adevăr și falsitate, între real și ireal, între utopie și realizabil. Sunt nuanțe cu ușurință trecute de limitatele vederi intelectuale rupte de cercetarea filosofică, dar și de cea empirică. Atât de rupte, încât viziunile unora frizează delirul.

Orice teorie ”științifică” care nu e sprijinită cu date empirice devine o maimuțăreală când crezi în ea și nu o numești speculație. Într-o comunitate științifică autentică, ajungi de râsul curcilor. Nimeni nu stă la discuție cu tine. Raționalismul fără aportul empirismului e (aproape) un delir caraghios. (Poți întreba de curiozitate pe acei prieteni ai tăi, cu facultate, ce sunt alea „date empirice”. Nu uita să-ți faci trei cruci înainte și să-ți scuipi în sân.)

Spiritul investigației științifice lipsește cu (relativă) desăvârșire prin academiile noastre. Te bântuie? Poate. Într-adevăr, are legătură cu grecul acela care a preferat otrava în loc să renunțe la filosofia sa. Studenții n-au de la cine să și-l cultive. N-au modele sau sunt atât de puține încât nu se face masa critică necesară înlocuirii vechii culturi raționaliste care suferă de alergie la date empirice. Deoarece suferă de analfabetism matematic?

Datele sunt numite empirice când sunt măsurători ale unor mostre de experiențe. Ele sunt interpretate în contextul unei teorii formulate în prealabil, de obicei, în baza unor seturi de date empirice deja publicate în literatura de specialitate. Datele se mai numesc empirice ca să fie delimitate de cele obținute din alte date. Când afirm că tu ești puțin mai înaltă decât surioara ta, înseamnă că mă exprim calitativ. În schimb, când afirm că ești cu 3 cm mai înaltă comparativ cu sora ta, mă exprim cantitativ. Deși, sigur, lipsește termenul de comparație. De unde știu? Nu ochiometric, ci pentru că am măsurat cu ruleta înălțimile voastre.

Procesul cunoașterii științifice se realizează pe două căi. Una se cheamă ”ghidată de teorie” (theory driven). Cealalta e pe invers, se cheamă ”ghidată de date” (data driven). Cele două căi se susțin una pe alta și se completează. Originile lor se află în cele două mari orientări filosofice, empirism vs. raționalism. Ca să te dumirești, Enciclopedia Filosofică de la Stanford îți stă gratis la dispoziție.

Abordarea ghidată de teorie înseamnă formularea unei teorii (set de ipoteze) și obținerea de date care să susțină (sau nu) teoria propusă. Datele n-au un ințeles intrinsec, ci cercetătorul le interpretează sau le oferă un înțeles în contextul teoriei (sau ipotezei). Spre exemplu, să ne imaginăm cu ai creat teoria atingerii cuantice vindecătoare. De la ce fel de date empirice, ai plecat în elaborarea ei? Care sunt datele pe care iți sprijini teoria? Cum anume au fost obținute? Care e design-ul studiilor prin care ți-ai testat teoria? Dacă nu stii să răspunzi la aceste câteva întrebări, te suspectez de stricăciuni la cutiuța cu maimuțe. (hihi!)

Teoriile pot fi modificate, revizuite sau invalidate prin datele obținute în urma testărilor și observațiilor empirice. Totuși, mai înainte, sunt necesare multe date empirice ca cineva să formuleze o teorie (un set de ipoteze). Ele fie există în literatura de specialitate, fie nu, urmând a fi culese în urma observației empirice structurate. O teorie care nu se potrivește cu datele din literatura empirică e suspectă. Nu respectă principiul convergenței.

Avansul științific e cumulativ. Nu poți așeza cărămida la peretele cunoașterii fără să o sprijini pe cele existente. Ba poți, bine, dar îți cade în cap și te lecuiești. Cu condiția să te afli într-o țară normală unde nu orice scorneală sau intuiție devine peste noapte o teorie psihologică ”științifică”.

Pe de altă parte, abordarea ghidată de date implică culegerea inițială de cât mai multe date, mai înainte ca cercetătorul să formuleze o teorie bazată pe aceste date. Prin această abordare, valoarea e plasată pe date suficiente prin ele însele ca să susțină teoria propusă, iar o teorie devine cu atât mai bună cu cât are mai multe date de încredere, nu cu cât e mai bine elaborată. Dacă datele contrazic teoria propusă, atunci teoria este abandonată. De exemplu, teoria selecției naturale a fost creată prin acest tip de abordare.

Să-ți ilustrez. Modelul (teoria) epuizării eului afirmă că autocontrolul funcționează asemeni unui mușchi. Poate fi exersat și întărit, dar pe măsura solicitării, el se epuizează fiind bazat pe resurse limitate (în prezent, modelul are un mic semn de întrebare, deoarece noi date empirice infirmă unele predicții). Modelul a fost propus într-un articol publicat de Roy Baumeister (în prezent la vârsta de 62 de ani, profesor la o univesitate americană dintr-o zonă ce colcăie de crocodili) împreună cu Muraven, un colaborator, în anul 2000 în jurnalul Psychological Bulletin.

A fost propus în urma interpretării unor vise sau unor semne divine? Modelul, la momentul propunerii în articolul de mai sus, avea la baza cinci ani de cercetare empirică. Și au urmat alți zece, în care Baumeister și alți colegi au adăugat alte dovezi empirice. Dar, mai inainte de anul 2000, a fost probabil o intuiție în mintea lui Baumeister. O intuitie care a evoluat treptat, prin prisma noilor date empirice și dialogului cu colaboratorii, la stadiul de teorie științifică.

Demersul științific implică pași alternativi, de raționalitate și empirism, realizați de oameni în carne și oase într-un mediu colaborativ (care nu exclude contrazicerea, polemica și concurența). Avansul și evoluția cunoașterii științifice necesită deplasarea alternativă cu ambele picioare. Nu saltul într-un picior. Altfel, stă pe loc sau avansul ei, la un moment dat, care vine repede, se oprește definitiv.


Muraven, M.R., & Baumeister, R.F. (2000). Self-regulation and depletion of limited resources: Does self-control resemble a muscle?Psychological Bulletin, 126, 247-259.