Te invit sa citesti cu atentie urmatoarele propozitii care s-ar putea sa fie in contradictie cu credintele tale.
Universul este inconstient si neutru (sau indiferent). Nu vrea nimic de la tine si de la nimeni si nu raspunde nimanui (oricine ar fi).
Acest univers nu e guvernat de nimeni si de nimic.
In acest univers exista o ordine aparenta.
Acest univers nu are sens. Nu se indreapta nicaieri.
Viata pe pamant a aparut din intamplare si evolueaza spontan.
Oamenii mor (cu tot cu suflet!).
In aceasta realitate, omul poate fi o fiinta rationala si responsabila.
In aceasta realitate, orice om este o fiinta libera in limitele legilor fizice.
In aceasta realitate, orice om (isi) poate creea (macar incearca!) sens si ordine.
Daca vrei, poti incadra aceasta perspectiva in curentul filosofic existentialist ateu. Aceasta-I pozitia pe care mi-o asum in raport cu viata, lumea si universul. Nu este o pozitie filosofica care ma face un tip cinic, nihilist si deprimat. Ba chiar, din contra. Ma simt energizat sa traiesc din plin si sa pretuiesc fiecare moment al vietii exact asa cum este, exact asa cum vine si cum ma surprinde.
Din aceasta perspectiva, te poti in-crede in tine si creea sens in viata ta si, poate, chiar face o diferenta calitativa in viata altor oameni prin actiunile tale. Doar oamenii care nu-si gasesc niciun fel de sens, se pot simti deprimati in acest tip de univers (sau din aceasta perspectiva).
Stim inca foarte putine despre legile de functionare ale acestui univers. Totusi, atat cat cunoastem in mod obiectiv, nu ma refer la cunoasterea intuitiva, revelata si subiectiva fata de care sunt sceptic, nu-mi pare ca ar sugera existenta unei fiinte superioare, a unei energii sau vreunui principiu imuabil supranatural (de ex. o constiinta unitara). Stiu, in mod legitim, ca orice ni s-a parut la un moment dat de-a lungul istoriei existentei umane ca este supranatural s-a dovedit, ulterior, natural, fiind descris si demonstrat empiric si rational prin teorii stiintifice. Orice fenomen sau eveniment care nu a rezistat si nu rezista metodei stiintifice este speculatie, opinie personala (uneori, colectiva), care chiar daca este intemeiata rational, nu reprezinta o dovada obiectiva.
Nu te pripi sa crezi ca-mi fac din stiinta un zeu. Metoda stiintifica este doar un instrument, deocamdata, cel mai potrivit pentru a descrie cu o anume acuratete realitatea. Unii oameni sunt constienti de valoarea acestui instrument si cauta sa investeasca resurse financiare si materiale in dezvoltarea cercetarii stiintifice. Mi-ar placea sa se intample acest lucru si in tarisoara noastra, dar sunt usor pesimist in aceasta privinta. Vor mai trece multi ani pana cand milioane de euro vor curge spre laboratoare de cercetare si nu spre cele divine de educatie religioasa si salvarea sufletelor ratacite. (s-a dat startul la inaltarea celebrei catedrale cu rol de mantuire a poporului roman!). S-ar putea sa nu prind momentul, desi sunt tanar, nu cel cu mantuirea, fiind deja, in mod evident pentru orice crestin, amanetat diavolului, ci cu cercetarea, ca sa ma pregatesc pentru sarbatoare.
Ma tem ca perspectiva asezarii credintei in interiorul tau, in potentialul si capacitatea ta de effort prin care sa-l actualizezi in realitate, nu e tocmai o alegere usoara. Nu e un lucru usor sa te decizi sa-ti retragi investitia afectiva si, poate, chiar materiala oferita esentei divine, care crezi tu ca exista in tine dupa cum exista si in exterior, undeva in planuri cosmice ori pretutindeni in jurul tau. Mai mult, nu cred ca e un lucru usor sa investesti toata energia, odata ce ai retras-o din planul divin, in tine insuti sau insati. Nu e lucru usor, dar nici imposibil. Si, stii, daca te afli in aceasta situatie, in care evaluezi posibilitatea unei noi investitii, poate apelezi la incredere si optimism. Poti incerca. S-ar putea ca universul, chiar daca e inconstient si indiferent la rugamintile tale, sa fie totusi “prietenos”. Insa nu prin el, prin natura lui divina, ci prin oamenii cu care intri in contact. Poate, imi inchipui eu, vei fi mai atenta la oamenii din jurul tau, la relatiile pe care le stabilesti, actionand autentic si raportand in mod rational binele tau la binele altora. Ai si mai multa energie, pentru ca nu mai este transferata in asteptari si credinte raportate la un imago divin, supranatural. Toata aceasta energie iti apartine. Este a ta, te-ai luat in grija, fiind responsabil de felul in care o cheltui.
Odata ce ai facut aceasta alegere si ti-ai asumat-o, esti constient ca nimeni nu mai este dincolo si nici macar in tine ca esenta de natura divina. Vei trai si vei muri (pentru totdeauna) in preajma oamenilor si in realitatea din jurul tau. Felul in care te raportezi la aceste aspecte existential concrete va depinde de tine. Nu te mai poti baza decat pe eforturile tale si ratiunea ta, pe relatiile cu cei din jur, pe oportunitati sau sanse norocoase.
Dupa mintea mea, inseamna ca ti-ai asumat propria existenta asa cum este ea in prezent, iar cum urmeaza sa fie, va depinde de deciziile si actiunile tale pe care poti avea control si de evenimentele din realitate (fiind intr-o mare masura imprevizibile!) care sunt dincolo de controlul tau. Este o pozitie existentialista, dupa mine, provocatoare, pentru ca nu stii ce urmeaza, doar cel mult anticipa in limitele capacitatii tale rationale, si te poate surprinde “testandu-ti”, aproape zilnic, abilitatile, capacitatea de intelegere si caracterul. Doar ca in aceasta perspectiva, nu mai este un test sau o lectie administrata de o putere superioara, este o provocare la crestere la care raspunzi in mod liber si cu care te confrunti in fiecare zi pentru ca tu ai ales si alegi sa faci asta. Nimeni nu mai raspunde pentru deciziile tale in locul tau, nici legea karmei, nici spiritul, nici fiinta suprema divina, nici constiinta unitara si, revenind pe pamant, nici parintii sau profesorii tai, nici seful tau, nici partenerul tau, nici prietenii tai. Nimeni. Asta numesc eu, responsabilitate pe deplin asumata in raport cu propria existenta.