Despre disciplina

Te anunt ca urmeaza un articol despre disciplina… inexistenta aproape, indeosebi, printre cei tineri, mai tineri decat mine. E doar o impresie subiectiva si ca sa continui cu impresiile, ma tem ca notiunea de disciplina e sinonima cu pedeapsa. Pomenesti cuiva de disciplina si primesti o exclamatie (puah!) insotita de ochii dati peste cap si gesturi de lehamite. Disciplina egala cu militaria, asa-i?

Mi-am propus o misiune ingrata (printre altele) in aceasta viata si dificila. Mi-am propus sa reabilitez, sa resemnific in mod pozitiv acest termen. Sa-ti reamintesc. E vorba despre DISCIPLINA. Sa-ti precizez cu ce anume ma lupt (imi plac luptele, fiind o fire razboinica, desi n-ai zice daca m-ai cunoaste in latura mea plina de compasiune si deloc modesta). Cu sistemul, in mare zis, care face disciplina sau ne disciplineaza. Nu trebuie sa-mi sari la jugulara apreciindu-ma ca anarhist. N-am de gand sa ma revolt copilareste. Ba dincontra, as zice, exersand controlul pe aceste impulsuri agresive si sublimandu-le, dupa cum cred psihanalistii (cei mai multi nu fac diferenta intre tautologie si tanatologie).

Asa ca, te intreb, intr-o doara, fireste, ce este disciplina? Iti disciplinezi vietatea sau mogaldeata, dupa cum alinta cineva progeniturile? Cum faci asta? Daca micuta dihanie se zbate si urla ca nu vrea la gradinita, tu cum procedezi? Probabil, incerci s-o convingi despre minunatiile ce o asteapta la gradinita? O ameninti? O ignori? Dupa care iei dihania de o aripa si o tarasti la gradinita? Ce incerci sa faci in raport cu propriul urlatel sau propria urlatica? Sau in raport cu subordonatii sau angajatii? Nu e greu sa numesti aceste actiuni ca fiind orientate catre disciplina. Incerci sa disciplinezi un altul (elev, student, angajat, dihanie mica, sotia/sotul), adica?

Te invit sa fii onest(a) si sa recunosti. Incerci sa o faci sa se comporte cum vrei tu sau sa ai control absolut asupra lui/ei. De cele mai multe ori te astepti in mod rigid ca un altul sa se manifeste exact cum iti doresti (si visezi) ca si cum ai detine o telecomanda, iar ea (persoana, desi mogaldeata ta este o persoana?) sa reactioneze cand tu apesi butoanele. Nu ma mira si as aprecia sinceritatea, daca ti-a dori o dihanie cu butoane precum masina de spalat rufe. Apesi butonul cu spalatul pe dinti si, automat, micuta dihanie o ia spre baie si odata ajunsa in fata chiuvetei si deasupra ei, nu la un metru distanta, isi spala frenetic dintisorii (hihi!). Pariez ca ai fi incantata ca dumnealui sa aiba butoane, iar cand poftesti tandrete sa apesi butonul si dumnealui sa ti-o livreze instant fara a crede ca urmeaza (in mod necesar) o partida de urcat pe tavan.

Iti vine sa ma contrazici? In cazul tau lucrurile stau cu totul altfel? Tocmai de aceea, aveam obiceiul ca in grupurile de formare in psihoterapie sa montez o dramaterapie numita “La circ” in care experienta directa iti ilustra (pe viu) ideea de mai sus intrupata in propriile actiuni. Nevoia de putere (vezi modelul lui Steven Reiss), un fel de motor pentru actiunile de control asupra altora si asupra mediului inconjurator, este built-in. Oricare specimen homo sapiens are asa ceva (daca imi permiti o eroare de reificare), are un motor motivational care genereza suficient lucru mecanic pentru ca individul sa exploreze si controleze mediul inconjurator (alti indivizi inclusi).

Disciplina nu este pentru satisfacerea DOAR propriei nevoi de putere cand ai de-a face cu altii. Are de-a face, dupa mintea mea, si cu BINELE celeilalte parti. Mai mult de atat, are de-a face cu BINELE relatiei in care sunteti parteneri (chiar si dihania e o parte din relatie, desi e mica si, de obicei, urla la frustrare dupa cum si unii indivizi cu buletin). Stiu, pare complicat, cand te gandesti mai profund la acest bine. S-ar putea ca binele tau sa insemne niste liniste sau tacere in timp ce binele lighioanei sa fie agitatia si zgomotul cu intermezzo-uri filosofice (de ce tati e suparat?).

Acest BINE, care arareori este obiectiv, reprezinta adesea radacina disensiunilor, confuziilor, dezbaterilor si conflictelor nesfarsite, deoarece sufera o reprezentare subiectiva si, din pacate, neconstientizata sub forma nevoilor psihologice.

Dupa cum bine observi, disciplina capata nuante in functie de particularitatile relatiei unde e necesar un grad de constientizare (macar la una din parti). Una e disciplina cand esti in relatie cu sotul/sotia (abominabil din partea mea; relatiile merg de la sine! Nu chiar.), o alta cand ai o creatura de ingrijit si cu totul altceva cand ai de-a face cu adulti. Inafara de toate astea, o relatie speciala unde poti aplica disciplina este cea cu propriul Sine, ceea ce implica ab initio constientizare (vezi componentele meditatiei mindfulness din articolul precedent).

Insa nota comuna, indiferent de relatia in care aplicam disciplina, este FRUSTRAREA. Cunosti pe propria-ti piele, ca oriunde exista disciplina apare frustrarea, iar unii oameni nu sufera frustrarea sau au o toleranta minuscula la asa ceva! De ce asa ilustra mea cititoare? Banuiesc ca stii sau macar intuiesti. Deoarece, orice disciplina presupune o serie de reguli (daca temeiurile lor sunt rationale/irationale e o alta discutie), ceea ce inseamna limite care, cand sunt aplicate, limiteaza comportamentele unui individ, adica ii frustreaza nevoile – motoare motivationale ce impulsioneaza acele comportamente. In consecinta, frustrarea creste si ne putem astepta ca manifestarile de ostilitate sa fie tot mai probabile.

Uite asa, ne-am pricopsit cu un cerc vicios. Daca aplici disciplina, apare frustrarea si, eventual, reactia de ostilitate. Daca aplici din nou disciplina pe “lighioana” (sub aceasta eticheta avem si copii cu card de identitate) ostila, te poti alege cu violenta sau, cel mai adesea, cu o rezistenta sporita in adoptarea comportamentului dorit. Acesta e momentul de esenta in care multi parinti si nu doar se intreaba cum sa procedeze si ar fi in stare (toti acestia) sa plateasca bani grei pentru o reteta miraculoasa. O reteta care chiar exista (ca principiu de functionare), dar ramane intre noi. (ti-am facut cu ochiul).

Ceea ce intelege aproape orisice mirean, nu-ti trebuie studiu in psihologie (mai ales, ca nu se face asa ceva), este ca disciplina este strans conectata de capacitatea de autocontrol (sau auto-reglare in idiom stiintific); o chestie built-in la mamiferele cu sange cald, dar intr-o masura speciala apare la primatele umane. Are legatura cu faptele bune acumulate in vieti anterioare, ptiu, cu intinderea si grosimea cortexului frontal, indeosebi cu regiunea prefrontala (din zona fruntii).

Disciplina ca trasatura de personalitate (vezi modelul Big Five, fateta disciplina la superfactorul Constiinciozitate) se consolideaza pe seama capacitatii de autocontrol. Mai mult, autocontrolul poate fi invatat si cultivat (o viata de om), deoarece apare ca trasatura la virtutea prudentei in modelul virtutilor (Seligman&Peterson, 2004). Daca ai in posesie o lighioana, are o mare valoare sa o inveti cu disciplina, adica sa-i creezi in calitate de parinte conditiile necesare cultivarii trasaturii de autocontrol (AC). Usor de zis, stiu, dificil de pus in practica. Vestea buna e ca exista o serie de psihologi priceputi (putini) in acest sens si care iti pot oferi consultanta, daca admiti ca esti depasita de situatia cu dihania sau dihaniile.

Sa nu uitam ca o dihanie esti chiar tu si sa ne readucem aminte de metafora inspirata a lui Jonathan Haidt, calaretul si elefantul. Tu esti un calaret (asociat cu neocortexul) care se straduieste sa dreseze un ditamai elefantul (creierul arhaic). Acest dresaj a inceput de pe vremea cand erai o gagalice, o micuta vietate, si a fost intermediat cu mai mult ori mai putin succes de catre parintii tai. Pe masura ce cresteai, iti exercitai puterea in arii tot mai extinse din propria viata spre disperarea parintilor tai, obisnuiti cu tine drept o maimutica la circ. (cu unele exceptii).

Dupa cum poate ai realizat, nu este ceva ce se intampla de la sine precum urinatul sau digestia. Adesea, cand iti inhibi urinatul sau cand renunti la o contrazicere a idiotului de sef (fara nicio legatura), depui un efort in mod constient. Iti exerciti capacitatea de autoreglare sau, mai precis, iti exerciti functia executiva de control inhibitor. Intr-un sens mai larg, iti exerciti autocontrolul ori de cate ori faci una din urmatoarele actiuni: evaluezi, monitorizezi, planifici, anticipezi, cauti solutii, iei decizii si implementezi. Toate aceste actiuni implica in mod necesar AC.

Sa-ti poti gestiona, controla, reinterpreta si inhiba propriile reactii emotionale si actiuni implica in mod necesar muschiul de autocontrol. Astfel, este imposibil sa aplici disciplina daca nu ai muschiul AC. Nu poti respecta o regula, daca nu ai suficient AC la fel cum nu poti executa rapid o suta de genuflexiuni daca n-ai mai facut asa ceva de prin liceu. Vei cadea lata, daca ti-as cere asa ceva. La fel de bine, nu poti cere dihaniei sa faca o suta de probleme de matematica, daca ea nu reuseste nici zece. Pentru inceput ar putea realiza cinci, desi tu nu vei fi mandra. Dar mandria ta conteaza, asa-i?

In mod simbolic, poti raporta propria dihanie la tine insati. Nu cumva asa procedezi cu tine insati? Modelul ABC (Albert Ellis) pe care l-am aplicat si voi continua sa-l predau (si la ABC mindfulness) iti poate fi de ajutor aici, deoarece vei invata sa te evaluezi intr-un mod realist (dat fiind ceea ce este, nu ceea ce iti doresti magic!) pe tine insati, dar si pe ceilalti, renuntand (daca nu esti incapatanata) la credinte irationale si cerinte imperative prin care iti poti provoca o cantitate de suferinta gratuita (ma scuzati, e karmica si, deci, necesara arderii karmice si evolutiei spirituale!).

Dar ca sa aplici modelul ABC – instrument de autoreglare emotionala si comportamentala, vei avea nevoie de AC. Da, sursa unei functionari psihologice adaptate la realitate este, fara indoiala, transcenderea constiintei primitive, ca sa ma exprim in paradigma teoriilor psihologice si spiritualiste mumbo-jumbo sau, pe limba pamantenilor, cultivarea muschiului AC. Cercetarile stiintifice ne demonstreaza in mod consistent ca adultii, adolescentii si copii care isi exerseaza sistematic muschiul vointei sunt mai fericiti, mai productivi si reusesc in viata.

Disciplina (cu cap, nu nevrotica) dezvolta autocontrolul, iar autocontrolul cultivat infloreste in trasatura tenacitatii (sau perseverentei). Cu siguranta, cred ca vrei si tu asa ceva. Sau, poate (doar) iti doresti