de ce o vrei inca o data? (stimulente si pulsiuni)

Gandind la ce naiba ma indeamna aproape irezistibil sa fumez, desi cunosc bine riscurile, deschid manualul lui Atkinson&Hilgard la pagina 507 ca sa ma “iluminez” pe tema motivatiei, deoarece nu am incredere in propria MLD nazuroasa de felul ei. Imi cad ochii pe definitia motivatiei deja inrosita cu mult timp in urma: “Motivatia este o stare care energizeaza comportamentul si ii ofera o directie. Este traita subiectiv sub forma unei dorinte constiente.”

Desi, definitia mi se pare de o claritate eleganta, ma gandesc ca ar fi nimerit sa o facem mai concreta in spiritul manualului lui Atkinson. Asadar, dorinta constienta te “indeamna” spre o directie, adica spre obtinerea “obiectului” dorintei, iar ca sa obtii “obiectul” trebuie sa actionezi. “Obiectul” dorintei are rol de stimulent (incentive) pentru comportamentele tale de cautare. Iti este foame, cauti de mancare, iar un anume fel de mancare iti poate stimula actiunile de cautare. Obiectele externe pot functiona ca stimulente, desi stimulente pot fi si starile interne, pulsionale. (teoria pulsionala si teoria stimulentelor). Iti e foame (nevoia de hrana – factor pulsional intern) te mobilizeaza pentru gasirea hranei, dar si hrana (ca obiect extern) te stimuleaza pentru obtinerea ei.

Ma reintorc la paragraful cu definitia si o idee imi ridica sprancenele. “Este mult mai dificil, poate chiar imposibil, sa controlam direct motivatia. Cand ne este foame, devine dificil sa nu ne dorim hrana…” (p.507). Putem amana satisfacerea nevoii de hrana, dar nu elimina starea de foame, adica dorinta. Starea de foame nu dispare in neant, ea doar dispare pe un interval limitat, din campul constiintei, deoarece atentia a fost orientata catre altceva, adica nevoia de hrana a trecut in plan subconstient. Iar asta, pentru ca esti mai preocupata de conversatia cu prietenul tau decat de starea de foame. Cu alte cuvinte, iti satisfaci o alta dorinta care a castigat in competitia cu dorinta de hrana. Este evident ca foamea va re-aparea in campul constiintei si in ciuda dorintei de conversatie se va impune si, prin urmare, tu vei cauta te hranesti (adoptand, probabil, un comportament de compromis: mananci si conversezi printre inghitituri.) Acum, urmeaza intrebarea si uimirea ce mi-a ridicat spranceana. Ai ales tu carei dorinte sa-I dai curs? Sau, alegerea ta (de ex., de a continua conversatia) este mai degraba consecinta dorintei si nu, cauza ei?  Altfel spus, eu (agentul constient) aleg sa dau curs unei dorinte care deja este in curs de derulare ca varianta unica? De fapt, nu fac nicio alegere! O dorinta se impune in campul constiintei si mie doar mi se pare ca o aleg dintre cele doua de care sunt constient.  Dilema liberului arbitru “Exista in realitate (obiectiva) sau exista doar ca iluzie?” se pare ca deja rezolvata, dar nu si acceptata. Buuun.

Eu imi doresc sanatate. Obiectul acestei dorinte e sanatatea, o conditie fizica buna chiar si la batranete. Dar, simultan, am nevoie sa fumez, imi doresc nicotina, iar obiectul dorintei este tigara asociata recompensei. Am doua dorinte contradictorii. A doua se impune in constiinta mea (e bine intretinuta la nivel cerebral!) si, in consecinta, eu “aleg” sa fumez. Prima dorinta are mici sanse sa se impuna, astfel incati eu “sa aleg” abstinenta, pentru ca reprezentarea obiectului ei este vaga; sanatatea, batranetea din viitor sunt concepte abstracte. Iar simturile mele (in prezent) imi comunica ca sunt viu, sanatos si, adesea, tonic! Iluzia sinelui face sa cred ca la fel cum sunt in prezent asa voi fi in viitor indiferent de stilul meu de viata (mea culpa, sufar de optimism nerealist si nesanatos!). Putem trage si o concluzie generala: o schimbare in comportament inseamna sa intaresti o dorinta (sau mai multe) concurenta.

Sa-mi continui lectia despre motivatie. Tu traiesti subiectiv o dorinta (o experienta psihologica descrisa cu cuvintele imi e dor de tine) care este legata de un obiect extern a carui reprezentare-obiectul mental se afla in… creier, asociat placerii (recompensei). De exemplu, faci sex cu el/ea si-ti place. E destul de probabil, daca ti-a placut, sa vrei sa repeti experienta. Simti dorinta sexuala care are drept “obiect” partenerul sexual. Este suficient sa-ti reprezinti “obiectul” si sa te infiori (valabil o vreme). Obiectul (partenerul) a fost asociat starii de placere: Obiect fizic – Obiect mental (reprezentare) – PLACERE (recompensa), traire interioara, subiectiva.  Simti dorinta si ca sa obtii “obiectul” legat de dorinta sexuala faci o serie de lucruri, adica initiezi o serie de comportamente. La finalul lor, obtii “obiectul” si experimentezi placerea (recompensa pentru eforturile tale). Aceasta experienta este memorata si tinde sa se repete. O mai vrei o data! Si inca o data… pana la un prag, cand placerea nu mai apare!

DORINTA – ACTIUNI – PLACERE (recompensa!)

Dorinta este ANTICIPAREA PLACERII.

Recompensa va alimenta dorinta si intari actiunile de obtinere a “obiectului” dorintei, astfel incat iti doresti sa repeti experienta. In creier avem doua sisteme distincte: DORINTA + ACTIUNI (orientate spre obtinerea recompensei) = Sistemul dopaminergic bazat pe dopamina; PLACEREA (recompensa) = Sistemul opioid bazat pe familia endorfinelor (mai multe tipuri de neuropeptide; suntem excelent echipati pentru placere!). Vei tinde sa repeti experienta pana la un prag de toleranta maxima, cand placerea nu mai vine. Cu toate astea, vei cauta in continuare placerea asociata “obiectului” dorintei, deoarece creierul tau a memorat tiparul de comportament asociat recompensei. Desi, placere asociata acelui “obiect” al dorintei nu mai este, dorinta exista in continuare si te “indeamna” sa-l obtii indiferent de consecintele pe termen lung. Iar cand se intampla in mod compulsiv (nu ai control) se cheama dependenta (partea intunecata a placerii).

Placerea asociata recompensei (obiectul dorintei) descreste prin repetitie frecventa, deoarece stimulentul – obiectul dorintei isi pierde treptat din noutate, iar creierul nostru cauta noul – hardwired (homo sapiens este o specie exploratoare). Intr-un fel, creierul ne indeamna sa mai incercam si altceva, sa cautam si alte tipuri de experiente, nu sa ne cramponam de una. Chiar daca la capatul actiunilor nu mai apare placerea, din nefericire, mecanismul anticiparii recompensei ramane activ, perturband sistemul de auto-control (cazurile de dependenta de heroina). Te poti gandi la o rotita care s-a defectat datorita utilizarii excesive prin repetitie frecventa si intensitate. Problema e ca nu o poti inlocui, desi poate pe viitor, va fi suficient sa iei un medicament, ca rotita sa reporneasca, adica o varianta ar fi ca experienta memorata a placerii asociata unui “obiect” al dorintei sa fie stearsa din MLD. Pana in viitor, putem face “carpeli”: interdictia repetata (de cate ori apare dorinta) de a te (ne) angaja in comportamente de obtinere a “obiectului” dorintei. Dorinta – Stop actiuni! – Frustrare (Hm!)