de ce majoritatea lor nu ne reprezintă nici interesele, nici personalitatea

Bănuiesc că ți-a ajuns la urechi teoria cum că parlamentarii noștri, așa cum se comportă și gândesc în mod tipic, sunt exponenții acestui popor. În consecință, noi, toți care alcătuim poporul, ne merităm acești parlamentari și suntem implicit responsabili pentru acțiunile lor. În rândurile ce urmează, îți voi arăta în ce fel această teorie nu se susține.

Acest Parlament nu reprezintă pe nimeni din plebea care suntem. Cei mai mulți dintre ei (deci nu toți) își reprezintă propriile lor interese alături de interesele de partid. Ei mai reprezintă opțiunile dintr-o listă de partid, iar felul lor de exprimare și acțiune caracterizează un anume partid.

Cred că teoria de mai sus vine din euristica reprezentativității. Să ne reamintim. Euristica înseamnă o regulă bazală care ne distorsionează judecățile (ca raționament, nu în sens moralist) și simplifică realitatea cu scopul de a o gestiona cu ușurință pe principiul economiei cognitive. Numai că atunci când ne întâlnim cu o realitate socială complexă, ușurință judecăților noastre ne poate duce la decizii sau interpretări greșite. Euristica reprezentativității înseamnă tendința umană de a judeca probabilitatea unui eveniment după cât de tare seamănă evenimentul cu prototipul categoriei din care evenimentul face parte.

Aplicată pe teoria de mai sus descoperim două premize. Prima e că ne așteptăm ca Parlamentul unei țări să reprezinte (probabil) poporul; iar așteptarea ajunge să fie extinsă la o personalitate colectivă. Și, a doua e că suntem tentați să vedem o legătură cauzală unde nu e niciuna: credem că poporul român a dat această majoritate parlamentară. Mai pe scurt, așa sunt ei, deoarece așa suntem noi.

Prima premisă există pe hârtie și în conștiința colectivă mai mult ca așteptare imperativă. Da, ar trebui ca aleșii poporului să ne reprezinte. Dar ce legătură să existe între personalitățile lor și o personalitate-prototip a acestei nații? Una închipuită de noi.

Reprezentativitatea lor e una închipuită de cei cărora le place să arate cu degetul către noi invocând alegerea noastră prin vot. Tot aceștia sunt cei care arată spre ceilalți care nu și-au exprimat votul considerând că ne merităm unii pe alții. Ei se ventilează pe moment de povara psihologică a încrâncenării sau a vinei dacă simt așa ceva. Sau vor să manifeste o aparență nepăsătoare când le pasă, de altfel, dureros de tare. 

Nu cred că cetățenii noștri seamănă celor mai mulți parlamentari. Majoritatea dintre noi nu modifică legi ale justiției ca să-și favorizeze liderii de grup, nu fură milioane de euro, nu manipulează decidenții pentru terți în schimbul unor comisioane cât casa (la propriu), nu exploatează cu armata de avocați viduri legislative, nu ajung profesori și doctori vorbind incorect sau incoerent limba maternă și nu-și aranjează rudele în posturi de prin ministere și alte instituții de stat. Ca apoi, să se înfățișeze revoltat că ajunge suspect în vreo anchetă penală după care trece pe la ”curățătoria cu albire” de la vreo televiziune aservită. Nu cred că astfel de comportamente fac parte din personalitatea prototipică acestei națiuni. 

Reprezentativitatea lor e pentru eșantioanele din care fac parte sau lista cu oameni propusă de fiecare partid. Și da, avem o legătură cauzală evidentă între listele lor și acești parlamentari. Ei NU sunt reprezentativi pentru noi, ceilalți, indiferent de (ne)votul fiecăruia. Declarațiile cum că ei ar fi aleșii poporului și că reprezintă poporul ne sugerează nevoia acută de ajutor de specialitate.

ar trebui să ne reprezinte interesele e altceva. Ține de activitatea unui Parlament veritabil, unul care servește la prosperitatea unei națiuni, pe care, fără îndoială, ni-l dorim și la care sperăm. Să vorbesc în numele meu. Încă mai sper.