de ce autocontrolul e o iluzie (studiu de caz)

Ai sau nu ai autocontrol? Aceasta-i întrebarea… Simți cum îți vine să-i dai o palmă peste fundulețul sexi, dar te înfrânezi (?) de la acest comportament primitiv. Sau, simți o poftă fantastică de a înșfăca prăjiturica cremoasă, dar te abții și treci mai departe. Ce minunat! Asta e valabil când (nu dacă!) suntem ființe raționale și cu auto-control.

Ce am făcut adineaori? Am descris comportamente și să-ți spun de ce. Mă interesează să înțelegi cum lucrez comportamental (sau orientat pe acțiune). Conceptul de ”auto-control”, specific psihologiei, nu-mi e util decât în măsura în care mă ajută să comunic mai rapid informația. El sintetizează descrieri anevoioase de comportamente foarte specifice ce răspund la întrebarea ”cum anume o persoană exercită autocontrolul?”. Astfel că, în loc să trec în revistă toate aceste comportamente (dacă le-am identificat), pot afirma rapid că o persoană are (sau nu) deficit pe autocontrol sau o problemă de autocontrol (cine nu are?!).

Însă, din perspectiva științei comportamentale, autocontrolul e o ficțiune explicativă întocmai ca psihicul conectat la creier. Unu, nu există out-there și doi, creează impresia că explică ceva, dar, după cum bine știu cititorii mei fideli, naming is not explaining. Asta nu înseamnă că nu poți crede în el, precum crezi în entitatea psihică, și, în consecință, să acționezi ”cu frâne”.

Îți propun să fim realiști și să abordăm ”autocontrolul” pe baze empirice. Asta-i o viziune din cu totul altă specie. Realitatea e că nu putem cu o ficțiune să ne punem frâne la un comportament cu consecințe delicioase! Nu ne putem pune cu impulsurile foamei, agresivității și sexualității. Okay, dacă ești cu tărie în controlul inhibitor te poți pune contra pe termen scurt (cât de scurt?). E o idee valabilă pentru orice automatism. Nu ne putem pune contra pe termen lung, nu de fiecare dată și nu în orice circumstanțe. Situația întâlnită adesea de cei mai mulți oameni e următoarea (potrivit analizei funcționale):

Ce e mai probabil să faci data viitoare la întâlnirea cu antecedentul (sau ceva similar)? Evident. Și care, ghici ciupercă, e consecința pe termen lung, dacă tot repeți acel behavior? Faci burtică și colăcei, depășind pragul optim (25) de body mass index (kg/m2). L-ai depășit deja? Nu-i bai, deoarece poți reduce din greutate cu dieta și atitudinea potrivite.

Anticipând această consecință mai îndepărtată ca cealaltă, imediată și gustoasă, numită gratificație, ne putem abține. Putem? Și ce înseamnă că ne abținem? Nu putem fără abilitatea anticipării (în deficit la politicienii din această țară). Înseamnă să putem răspunde la o relație creată între antecedent și consecință. Asociem consecința imediată cu cea de termen lung și o legăm (cu funia) de antecedent. Mintea umană reușește această uimitoare perfomanță (se mai cheamă limbaj). Și o facem aproape fără efort deoarece dispunem de un antrenament pornit de la grădiniță în generarea de noi și noi relații și rețele de relații (și pile, da).

Când te înfrânezi de lahalesc prăjitura” răspunzi, în fapt, la relația dintre cele două consecințe. Iar o variantă de răspuns poate fi orientarea spre fructe proaspete sau confiate. S-ar putea să te mai ajute și imaginea mentală cu tine pe plajă, la mare. Ce, tocmai, s-a petrecut aici? Se cheamă recadrare relațională, potrivit cu idiomul neo-behaviorist și are de-a face cu RFT (relational frame theory). Asta am scris-o ca să par bengos.

Daaar, lucrurile pot sta și altfel. Vezi prăjiturica, îți curg balele și imediat îți aduci pe ecranul mental imaginea cu tine echipată cu o burtică simpatică pe acea plajă din Republica Dominicană (ca în poză). În consecință, decizi să halești, nu una, ci două prăjiturici cremoase. Fir-ar! Ai făcut-o ca să mă enervezi pe mine, așa-i?! A, m-am liniștit, de supărare că în acest sezon nu vei ajunge la plajă (în Caraibe?). Predicția mea era că (probabil) te vei abține. Iar predicția mea era pe bază de știință comportamentală.

Cum era? Anticipăm consecința, adică o știm bine și avem și o imagine neplăcută, dar, surpriză, nu ne ajută (sîc!). Dar de ce, nenea? Fiindcă nu prea poți îndepărta gratificația imediată cu o imagine mentală negativă. Creierul nostru nu dă două parale pe o consecință negativă aflată în viitorul îndepărtat, atunci când avem la îndemână acea gratificație delicioasă.

Dacă recadrarea de mai sus nu funcționează, ce mai putem face? Să nu ai prin preajmă prăjiturici cremoase. În teorie se cheamă că îndepărtezi antecedentul. E un sfat și pentru mine, evident. Mă așteaptă niscaiva ”călugărițe bășinoase”. Sunt acele gogoșele speciale din ouă și unt, inventate prin secolul XVI, numite Nonnenfürzle (pe cuvânt, așa se traduce). Mici și rotunde, ceva mai mari ca mingiuțele de tenis de masă, moi și pufoase și tăvălite prin zahăr pudră. Hai să închei că-mi plouă în gură. Să le dau deoparte? Vai! Cum era vorba aceea? Tu nu face ce face popa, ci ce zice popa.

Te străduiești să ocolești situațiile ce presupun existența unor prăjiturici cremoase. Evident că mai înainte ești atentă ca să prevezi… (Să-ți mai desenez ABC-ul?). Observi? Din nou, abilitatea anticipării (persp psihologiei cognitive). (La fel de bine, o putem numi funcție executivă în cortexul prefrontal – perspectiva neuroștiințelor cognitive sau comportament anticipativ din perspectiva comportamentală). Iar dacă nimerești la o gazdă ce te servește cu pufoșenii, te pregătești dinainte s-o refuzi verbal cu eleganță. Evident că putem analiza funcțional (via ABC) chiar și conduita anticipării astfel încât să o putem implementa și să devină o rutină.

Repet… Ca să ai șanse mari de succes, cel mai potrivit e să te ferești, de la bun început, de antecedent. Să nu te bazezi pe ficțiunea auto-controlului. Te ferești făcând altceva și reiei, din nou și din nou, făcând legătura cu consecința pozitivă. Imaginea unei siluete elegante în lumina soarelui pe o plajă tropicală (în acest sezon poți paria pe imaginație!). Deoarece, acest antecedent (vederea prăjituricii) tinde să controleze/determine comportamentul (împreună cu apetitul reglat de hipotalamus). Dar, ce mă fac cu gândul? Cu gândul la bășinuța pufoasă?! Două lucruri… Ups, nu mi le mai amintesc.

De final, întreb de dragul întrebării: În alte cuvinte, ce faci atunci când te înfrânezi? Înveți noi comportamente. Desigur, în funcție de un scop, iar în cazul nostru, dacă ți-a stabilit ca scop păstrarea unei greutăți (ori reducerea de kilograme) în limitele unui body mass index optim.