Conversatii cu (spiritul) Aristotel

23 March 2013 | By Seramis Sas | Filed in: Credinte irationale, mituri, intuitii si teorii neverificate.

Aristotel, tata, iara ai venit? Trebuie sa inteleg principiul non-contradictiei, zici? Si pe cel al tertului exclus?! Aplicate la problema dualismului suflet-corp? Ti-ai pus in mintea ta de spirit sa-mi disturbi pacea zen (sau hristica) cu logica!

N-are rost, mai Aristotele, caci lucrurile sunt dincolo de noi, muritori de rand! Intelectul are limite, de aceea, logica are propriile limite, pe care le cunosti foarte bine. Trebuie sa mai stii, ca tu erai obisnuit cu afemeiatul de Zeus si toti aceia din muntele Olimp,inteligenta divina e fara limite. Nu putem noi cunoaste tainele sale cu ajutorul unui instrument simplu numit creier. Fara indoiala, ca ti-a scapat ceva logic din moment ce eu conversez cu spiritul tau aflat pe lumea ailalta. Hai, fie, de dragul exercitiului.

Omul este posesorul unui suflet (esenta/scanteie divina, spirit, corp astral) si acest suflet il anima, adica da viata corpului biologic (material).  Dupa moarte (corpului fizic) acest suflet se desprinde si calatoreste in alta lume (ii poti spune cum vrei; lumi astrale, universuri, raiuri, paradisuri). Acest suflet care isi continua existenta dupa moarte, poate vedea, simti, gandi atat de vreme cat suntem in viata, dar si dupa ce moare corpul fizic.

El face ca “masinaria biologica” (creier si corp) sa se manifeste, adica sa respire, sa circule sangele, sa produca hormoni, sa inmulteasca celule, sa puna in actiune neuronii, sa produca minte. Astfel, datorita impulsului oferit de suflet, corpul se manifesta si tu (si eu) poti gandi, plange, simti, vedea, misca, invata si multe alte lucruri care ne pot face viata fericita sau mizerabila. Mai stim ca, sufletul nu este afectat (e independent) in vreun fel de accidentele petrecute cu corpul fizic, astfel incat el, continua sa existe ca entitate intreaga in cazul mortii fizice.

De acord? Presupun ca ai zis DA. Dar daca fiecare dintre noi are un suflet care poate face corpul fizic sa gandeasca, sa simta, sa perceapa, sa se miste atunci cum se face ca in cazurile studiate de neurologi, in care o parte din creier (materie) este lezata, oamenii au deficiente in a se misca, in a simti, judeca, percepe?

Sa luam, de exemplu, vazul. Oamenii pot percepe vizual datorita ochilor si nervilor optici conectati la cortexul vizual care “fabrica” o imagine a realitatii brute (datele senzoriale). Dar daca un ochi ori un nerv optic este afectat, omul este orb. Dar sufletul poate vedea (vezi near death experience). Unii oameni au experimentat out-of-the body experience, in care si-au vazut corpul de sus.  Sufletul nu pare a fi afectat de leziunile ori moartea corpului/ creierului. Daca oamenii orbi au si ei un suflet, de ce nu pot vedea in continuare? Daca sufletul este intreg (neafectat), de ce nu poate face corpul/creierul sa functioneze “normal”? Sau, pur si simplu, de ce omul nu poate vedea in continuare, prin intermediul sufletului, din moment ce doar masinaria e defecta?

 Daca exista un sofer (suflet) in masina (corp) (“fantoma din masina” – sintagma consacrata in filosofia mintii de Gilbert Ryle), soferul este sanatos in continuare, pentru ca doar masina lui s-a defectat! Numai ca un paraplegic ori un pacient cu sindrom neurologic nu mai sanatos nu este, desi sufletele le sunt sanatoase. De ce dupa moarte iti pastrezi facultatile de perceptie si judecata intacte si le poti folosi, desi nu mai posezi un corp, iar in timpul vietii, cand ai mare nevoie de ele (creierul e lezat), nu le poti folosi?!

Aha, sufletul doar ofera curent (energie) corpului, un fel de injectie cu “elan vital” a la Bergson (Creative Evolution, 1907), iar creierul face restul lucrurilor cu care suntem obisnuiti. Ne putem gandi la monada mititica (de marimea?) asezata de (Leibniz, 1714) zeul unic in corp, care insufla viata acestei masinarii biologice. Tot ea face ca creierul meu sa elucubreze iremediabil, concatenat la spiritul monadic numit Aristotel.  Aceasta monada, de altfel, independenta de materie (corpul fizic) si nemuritoare e legata misterios de corp (si creier), muritor si fragil. In ce fel multimea A(spirit) intersecteaza (sau e tangenta la) multimea B (materie), dar simultan ramane independenta (neafectata de proprietatile materiei si invers)?  

In stradania de a gandi in continuare, inocent suflet ce ma aflu, ma intreb de ce sufletul continua sa pompeze energie (wich is what?) intr-o “masinarie” defecta? Tu ai mai pompa benzina intr-o masina cu bujiile arse?

 “Suferinta.”

Omul trebuie sa sufere (nu asa invata si copilul tau la scoala in orele de religie?) si acesta e motivul in virtutea caruia sufletul (intact) nu intervine (si nici zeul)! De ce dragul meu intelept interlocutor? Pacate, datorii, daca nu ale lui, atunci sunt ale familiei. De ce suferinta, prea-iluminatul meu, trebuie sa fie o lectie de morala, de comportament viitor “mai bun”? Nu era vorba de compasiune, de iubire neconditionata, de toleranta, de sacrificiu, de iertare? In final, este doar iertare si iubire. Ah, dupa ce omul (dar nu si sufletul dupa cum am stabilit) a suferit suficient.Iar masura suficientei (sadice) sa fie oare stabilita de zeu sau de legea karmei? A, in functie de zona in care te-ai nascut.

Sa-ti reamintesc. Am stabilit ca sufletul este o monada, este independent de corp (desi concatenat la dansul), deci, nu poate fi afectat de suferintele fizice/psihologice.

Daca doar corpul fizic e afectat de “suferinta” corectiva moral, atunci ce poate invata din asta un suflet (care nu este afectat de fenomenele prin care trece corpul fizic)?!  Tu inveti ceva dintr-un film in limba mandarineza (fara traducere) si care nu te misca emotional cu nimic, fiind prea preocupat cu pipaitul (floricelelor de porumb)? Ah, ma iertati, sunt un limitat. Uneori este, alteori nu este.

Din acest punct al dialogului, cortexul lui prefrontal isi atinge limitele procesarii cognitive. Asa ca, nu mai avem niciun motiv sa continuam, deoarece “vocea ratiunii” partenerului meu de dialog se diminueaza si, daca nu se stinge, intra in derizoriu, iar timpul meu e limitat, caci voi muri curand… definitiv si pentru totdeauna.

Hai, o seara (i)logica sa ai, Aristotele, ca trebuie sa-mi hranesc sticletii (in stoluri pe ramuri dendritice). Iar problema cu teleologia o lasam pentru alta data.


Tags: ,

Comments are closed here.