cine (nu) vrea să fie WISE?

Să ne închipuim că vine la tine o prietenă cu această problemă: nu-și mai suportă serviciul; o nemulțumește profund. Dar la fel și felul în care se comportă vizavi de fiul ei de patru ani. Mai mult, e singură și nu-și găsește un bărbat serios. De fapt, după cum observi, are mai multe probleme de viață. Cum ai putea s-o sprijini în rezolvarea lor? Ce i-ai spune? Ce întrebări i-ai formula?

Dar, să trecem la tine. Să zicem că și tu ai o problemă. Ți-ai dori să-ți schimbi stilul de viață, dar nu știi de unde să începi. Dar și fiul unei prietene are o problemă. S-a îndrăgostit de o tânără care îl manipulează atât de evident, chiar și pentru mintea cocoșului. Dar el crede că-l iubește. Iar vărul tău, de curând, a primit două oferte de muncă și se află într-o dilemă. Oricât ar cântări pro și contra nu se poate decide. Cum l-ai putea ajuta să aleagă?

WISE (Where IS the Elephant?)e numele unui curs practic, fundamentat în știința psihologică cognitivă și socială, la care lucrez în prezent.

Cine caută diferențierea și o viață bună într-o lume socială sofisticată va căuta să devină un excelent ”problem-solver”. Dar, plec de la premiza că deja rezolvi problemele vieții tale. Te descurci. Dacă e suficient pentru tine, îți urez mult succes în continuare. Dacă nu și vrei să treci la un nivel superior, vei participa probabil la acest curs. S-ar putea să-ți multiplice, pardon (ai vrea tu!), să-ți simplifice viața.

Un problem-solver are abilități  analitice și creative specifice acestor domenii:

  • Cum să reformulezi problemele ca să ajungi la soluții.
  • Cum să evaluezi rațional+intuitiv și să iei decizii.
  • Cum să interpretezi corect relațiile sociale (cogniție socială).
  • Cum să te cunoști pe tine.

WISE înseamnă o serie de întâlniri săptămânale, genul heavy stuff, unde experimentarea creativității și gândirii deliberate înseamnă flexibilitate cognitivă. Ne va interesa procesul de reflecție, de interogație, în care vom ”jongla” cu ideile, cu opțiunile, cu conflictele și deciziile; le vom examina, testa și vom descoperi, poate, unele analogii cu viețile noastre. E destul de probabil să ai insight-uri despre cum să abordezi probleme specifice din viața ta sau a celor dragi.

E potrivit acelor persoane care vor să privească cu ochii minții la ”elefanții” din viața de zi cu zi și să evite, astfel, consecințe păguboase în viețile lor. Vor învăța să reflecteze mai profund, mai rațional și mai sănătos ca să ia decizii cu impact pozitiv în viața lor, dar și a celor dragi.

Deocamdată am deschis lista cu pre-înscrieri. Mă poți contacta la adresa din pagina contact sau seramissas ”coadă de maimuță” gmail.com