Cicindela

Mintea e un fel de licarire generata in miezul acela de forma unei nuci (inchisa in cutia craniana si bine izolata prin trei straturi de membrane numite meninge si un lichid tampon, LCR). Fluxul mental este totuna cu influxurile nervoase ce calatoresc prin milioane de sinapse (un neuron are in medie 100 000 de sinapse si sunt in jur de 100 de miliarde de neuroni; un obsesional a calculat un numar de conexiuni posibile de 4 ori 10 la puterea 16), oferindu-ti “experienta psihologica subiectiva” a aromei cafelei de dimineata. Licuriciul produce lumina cu ajutorul unei enzime si ceva adenozintrifosfat in prezenta oxigenului. Din chimie se naste lumina, in burtica unei gaze mici! Cumva intr-un fel similar, in capsorul tau frumos se produce un miracol. Mintea si constiinta se isca, precum lumina licuriciului, din biochimia cerebrala. In jargonul neurostiintelor se cheama ca sunt proprietati emergente, de unde si numele curentului de gandire sau filosofiei materialist-emergente (opusa dualismului cartezian – suflet-corp).

 Distinctia intre minte si creier este pur conventionala. In mod obiectiv, mintea si creierul alcatuiesc o realitate unitara, adica unde-i minte e si creier, iar unde nu-i creier, nu e nici minte (suflet) sau, daca moare creierul, moare cu minte (suflet) cu tot, deodata si impreuna (sinergic). O, dar Constiinta? Supravietuieste ea mortii? Din nefericire pentru entuziastii vietii dupa moarte, nici constiinta nu e o entitate distincta non-fizica, incat sa se desprinda de corp pentru o uniune (consensuala?) cu presupusa Constiinta Cosmica de care dispune Universul. Doar d-aia, fotonul ghidus (sau electronul) o ia prin fanta cand il observi si se dedubleaza traversand ambele fante, cand nu-l observi! Stie ca este privit de o fiinta (fizicianul care face masuratoarea) dotata cu constiinta! (experimentul cu fantele din fizica moderna).

Si ea, constiinta, este o proprietate emergenta. Este o functie iscata din procesarea neurala prin multiple retele de neuroni, care nu are o localizare specifica cum are, de exemplu, vorbirea in aria lui B… Brr… Brrr

Daca asa stau lucrurile in realitate (obiectiva), sa insemne asta ca o molusca are minte din moment ce dispune de un sistem nervos? Un sistem nervos simplu, un vierme, cum ar veni, poate genera o minte simpla, de vierme? Dar o constiinta? Poate genera sistemul nervos de vierme o constiinta? Dar al unui mamifer, cum e elefantul? De la ce grad de complexitate cerebrala apar mintea si constiinta? Sunt intrebari cu valoare morala si implicatii practice pentru viata ta, desi n-ai zice la prima vedere (citire). Tu consumi mititei? Sunt din carnita de porc, de vita, de pasare. Daca porcul acum harcea-parcea sub forma carnitei de mititei, avea constiinta? Stii ce poate insemna asta? Sa sufere precum suferi tu, daca te intepi cu acul sau daca cineva se rasteste la tine. Ti-ar crea asta un deranj existential? Nu, pentru ca esti pe dieta vegetariana. Nu papi carnita de niciun animal, fiind convins(a) ca el, porcul, dispune de suflet si, naiba stie, ce te-ar asteapta intr-o alta viata, daca indraznesti sa halesti carnita, devenind astfel complice in mod tacit la genocidul porcinelor.

Poate, totusi, mamiferele astea, pe care noi homo sapiens, le ucidem si le consumam cu pofta, n-au constiinta si nici minte. Deci, nu sufera si nici nu ne judeca ca fiind criminali. Zic, sa (ne) (in)credem in treaba asta, caci e comod, decat sa ne batem capu’ cu cercetarea, si nici nu ne pricopsim cu o dilema morala apasatoare fix in frunte.

Ma opresc aici din economie cognitiva (trebuie sa-mi refac rezervele de prana, pardon, de glucoza) si iti recomand urmatoarele lecturi ce contin o serie de idei asupra carora poti medita cativa ani din viata:

Cartea lui Daniel Dennet  “Kinds of Minds. Toward An Understanding Of Consciousness” publicata prima data in 1996, aparuta la noi sub titlul “Tipuri mentale” (desi corect ar fi tipuri de minti, caci avem mai multe!) la editura Humanitas acum 6 ani.

Si o alta care poate destrama mituri despre liberul arbitru, constiinta si sine, “Teatrul Mintii”, autor Jay Ingram, scapata probabil din intamplare la editare de Curtea Veche in 2008.

Ultima,  “Cum gandeste creierul”, autor William Calvin, aparuta la ed. Humanitas in 2007 si prima oara in 1996.

Da, dupa cum observi, acesta-i ritmul (in medie) in care apar la noi ca publicatii lucrari din literatura stiintifica, dupa 7-12 ani.