ceasul deșteptării

România se află în pragul unei dictaturi. Odată trecut pragul, această țară va ajunge, destul de probabil, aproape similară județului Teleorman. Într-un timp nu prea lung, vor exista doar foarte bogați, dar și puternici alături de foarte săraci și neputincioși. Atunci va fi prea târziu.

Contra unui regim totalitar mai stau două opreliști: independența justiției și libertatea presei. În numele adevărului și justiției, ambele sunt atacate fățiș. Ambele sunt sabotate din interior. 

Aflați în prag, cetățenii mai conștienți, ceilalți fiind, desigur, anesteziați de antene sau vânduți Partidului, au în față trei opțiuni:

  • își fac bagajele și pleacă cât mai repede  din țară;
  • rămân și dorm în continuare, deoarece democrație sau autocrație e totuna pentru ei;
  • rămân și rezistă, adică ies la proteste ori fac tot ce stă în puterile lor ca să protejeze viitorul acestei țări.

Declar primele două opțiuni ca fiind IMORALE.