când pietrele de la rinichi nu pot fi extrase cu înțelegere

Să presupunem că ești client(ă) la o psihoterapie. Și după luni de zile, an după an de analiză intensivă în care ai trecut prin teste proiective și scale de măsurare, interpretări ale dinamicii psihice inconștiente, recunoașterea de tipare și teme de viață recurente din copilăria relațiilor cu părinții, bunicii și străbunicii, ajungi în final la ultima ședință de terapie și te exprimi onest așa cum ai învățat față de terapeutul tău:

”Am vrut să fac terapie pentru că mă simțeam abandonată, abuzată și nesigură. Eram dependentă, anxioasă, agresivă, instabilă și narcisică. Am realizat că n-am fost iubită de părinți și, de aceea, mă percep infantilă, inferioară și fără valoare în relațiile cu ceilalți.

Și acum, într-un final, pot spune sincer că înțeleg cu adevărat de ce mă simțeam abandonată, abuzată și nesigură. Pot înțelege de ce eram dependentă, anxioasă și așa mai departe. Mai înțeleg și de ce n-am fost iubită și de ce am ajuns să mă apreciez ca inferioară, infantilă și fără valoare.

Dar, îți mărturisesc sincer, problema mea e că în continuare mă simt abandonată, abuzată și nesigură. În continuare sunt dependentă, anxioasă și așa mai departe. Și în continuare mă simt neiubită și mă percep infantilă și fără valoare. Și în continuare nu știu ce să fac cu toate astea. ”

Îmi pot imagina ce i-a răspuns terapeutul nostru dacă munca lui psihologică are la bază următorul mit deosebit de rezistent în psihologia de folclor. Oamenii au tendința de a crede că insight-ul produce de unul singur și invariabil o schimbare utilă persoanei care-l trăiește. Odată ce înțelegem o problemă, avem ”insight”, conform cu meseriașii, nu înseamnă automat că am rezolvat problema, după cum știu prea bine ceilalți meseriași.

Să apelăm la următoarea analogie (împrumutată de la un tătic al gânditului critic) ca să înțelegi de ce tendința de mai adineauri e o asumpție invalidă. Observi ”de ce-ul”? Aici e necesar. Să ne gândim la problema eliminării pietrelor de la rinichi. N-ai vrea să ai așa ceva. Putem pricepe de ce se formează ele tocmai la rinichi și nu în colon. Această cunoaștere sau înțelegere i-a ajutat pe medici să creeze intervenții care să prevină formarea lor. Dar, înțelegerea luată în sine nu rezolvă problema eliminării pietrelor de la rinichi. Și din păcate nicio altă cunoaștere din lume nu extrage pietrele de la rinichi.

Nu vrei să știi cât de frecvent e acest mit în lumea psihologiei. O mulțime de terapeuți și clienți, studenți în formare și formatori din școli de psihoterapie cred în mitul seducător al căutării cauzelor sau terapiei prin insight – răspunsul la întrebarea ”De unde îmi vine problema asta?”. Ei cred că insight-ul în privința problemei psihologice o va rezolva spontan și misterios. ”Dacă îmi dau seama, atunci va dispărea și mă voi simți mai bine”. De aceea, ei continuă să se supună, unii ani de zile, la așa zise analize psihologice. Și ne-fiind suficient să ajungă în amintirile copilăriei, ei ajung, în funcție de școala terapeutului, la analiza genogramelor ca să înțeleagă dinamica familiei pe mai multe generații.

Nu te gândi tendențios că desființez importanța înțelegerii unei probleme. Îți arăt în ce măsură înțelegerea ei poate fi păguboasă sau contraproductivă în privința unei schimbări utile. Tăticul gânditului critic, David Levy, autorul unui manual ”periculos” pentru studenții la psihologie, enumeră trei beneficii ale insight-ului. Despre ele îți voi scrie data viitoare. Până atunci îți propun să meditezi la următoarea problemă (preluată din același manual):

Identifică și descrie o problemă (sau două) din viața ta în care obținerea unui insight în privința cauzelor nu a dus în mod direct la rezolvarea ei.