când îți iei nasul la purtare sau invitație la grupul AS

Cine moare de curiozitate și vrea să-și facă o idee despre limbajul asertiv, așa cum îl predau în acest grup AS, îmi poate scrie un mesaj de intenție. Va avea ocazia unei experiențe de două ore într-un grup probabil inedit în țara noastră.

Să ne reamintim la ce ne referim prin conceptul de ”limbaj asertiv”. Stilul (limbajul) asertiv reprezintă un set de abilități verbale prin care poți rezolva problemele din relațiile cu ceilalți oameni și exprima ceea ce vrei, simți sau gândești, dar fără a-ți pierde respectul de sine și fără a manipula reacțiile altor oameni. Ele pot fi învățate la fel cum poate fi învățată o limbă străină, dar cu o diferență. Sunt deprinse odată cu filosofia afirmării sinelui derivată din drepturile fundamentale ale omului.

Am și o condiție. Să-și ia nasul la purtare. Cine participă va înțelege mai multe. Îți pot dezvălui, totuși, că normele decenței și păstrarea bunăvoinței celuilalt ne-a încâlcit limba, psihologic vorbind. Iar ”încâlceala” ne induce costuri psihologice, uneori, uriașe, dar și subtile, în raport cu beneficiile.

În grupul AS ne ocupăm cu, ai ghicit, descâlceala, dar cum? Re-învățând comunicarea sănătoasă, acea exprimare verbală directă și autentică prin care rezolvăm conflicte și probleme și ajungem, eventual, la un compromis lucrativ și amiabil. Nu-i lucru de colea, ci ”heavy stuff”. Are legătură cu biologia celulară. Comunicarea se petrece (sau începe de) la nivel celular; micuțele vietăți, numite neuroni, comunică între ele și se descurcă de minune. N-ar fi un salt evolutiv la nivelul relațiilor umane? Am încredere că și oamenii pot comunica de minune.