când faci știință in fiecare zi (un mic fragment dintr-o carte)

Tu nu ştii dar te asigur că eşti un om de ştiinţă. O bună parte din gândirea noastră de zi cu zi seamănă cu metoda ştiinţifică de testarea ipotezelor. Ce e o ipoteză? Un set de idei despre natura lumii sau unei întâmplări; de obicei, e o explicaţie despre relaţia dintre două sau mai multe variabile. Ca să înţelegem lumea din jurul nostru facem observaţii, în baza lor ne formulăm explicaţii sau ipoteze şi, apoi, aflăm dacă ipotezele sunt confirmate sau infirmate (testăm ipotezele). Formularea ipotezelor e o cale de a afla adevărul despre lumea în care trăim. O altă cale ar fi credinţa religioasă, ar zice cineva. Să crezi fără să cercetezi? E alegerea ta, dar oare ştii ce alegi?

Formularea de ipoteze, observația in diverse situații şi testarea prin experienţă (empiric) prin care putem infirma sau confirma ipoteze e acelaşi lucru cu metoda pe care oamenii de ştiinţă o aplică în domeniile lor de cercetare. Când gândim în acest fel ne apropiem destul de mult de metoda experimentală din ştiinţă. Iar creierul e o mașinărie biologică care face asta zi de zi, clipă de clipă, fără ca tu, sinele conștient, să ai priză pe acest proces:

elaborează ipoteze despre realitate și le testează empiric (iar, câteodată, rațional, atunci când înveți din greșelile altora).

Avem nevoie sa înţelegem ce se petrece în lume ca să putem ”naviga” cu succes (cu maxime șanse de supraviețuire) și să ne transmitem genele pe următoarea generație. Acesta e interesul primordial al creierului tău – evoluat prin selecția naturală ca să rezolve problemele de adaptare la mediu cu maxime șanse pentru supraviețuire și reproducere.

Dacă ai un prichindel, bănuiesc că îţi aminteşti de perioada de ce-urilor interminabile. De ce-urile nu s-au încheiat. Cel mult s-au mai rărit ca urmare a unei educaţii autohtone de ”calitate superioară” prin care treci ca gâsca prin apă, obţinând note, diplome şi certificate fără să fi învăţat a gândi inteligent sau cum anume să-ți folosești eficient propria minte. De câte ori nu te-ai întrebat „Cum se face că cei doi cunoscuţi ai mei se înţelegeau atât de bine şi totuşi au divorţat?”. Sau „De ce oameni educaţi apelează la astrologie pentru a-şi rezolva problemele?”. Când incercăm să răspundem la asemenea întrebări devenim oameni de stiinţă intuitivi. Ne oferim propriile noastre explicaţii. Ne inventăm poveşti sau teorii prin care încercăm să înţelegem de ce partenerul pare distant şi de ce nu e mai tandru sau de ce te-a sedus şi abandonat, de ce locuitorii acestei planete nu i-au măsuri drastice pentru limitarea poluării, de ce educaţia în România nu are o calitate măcar comparabilă cu a multor state europene, de ce D-zeu nu intervine ca să salveze mii de creştini confruntaţi cu un cataclism natural, de ce mama ta a fost sufocantă cu tine dar nu şi cu fraţiorul tău?

De ce e important să avem teorii? Ca să înţelegem cum funcţionează lumea socială şi fizică. Dacă tu îţi explici anumite atitudini şi reacţii ale cuiva, atunci vei putea să faci predicţii. Ceea ce facem cu toţii. Dacă el face ceea ce promite că face, atunci te poţi aştepta că odată ce a promis se va ţine de cuvânt. Dumnealui a devenit predictibil în privinţa promisiunilor. Cu un aşa partener sau amic te simţi mai în siguranţă? Evident. Aşa e şi cu lumea fizică. Oamenii de ştiinţă fac din lumea largă un loc mai predictibil, adică mai prietenos.