Calugarul budist si creativitatea

13 March 2014 | By Seramis Sas | Filed in: Mindfulness Skills.

Nu am o simpatie pentru calugari, desi am o preferinta pentru calugarii budisti. Am intalnit doi din acestia (cu intentie, da?), rataciti prin metroul bucurestean. Le-am oferit o instruire despre cum pot ajunge la Palatul Victoria, iar ei mi-au oferit in schimb niste (serpi cu) clopotei tibetani.  Le sunt recunoscator pentru ei, deoarece imi sunt de folos in sedintele de meditatie mindfulness cu grupul ABC. Curios, cum ma stii, i-am intrebat cu ce scop vor sa-l contacteze pe domnul Victor Viorel Ponta. Mi-au raspuns ca au o problema pentru dumnealui, ei nereusind sa-i dea de cap, iar de cand cu problema, comunitatea lor a devenit un loc al polemicilor nesfarsite, caci fiecare isi sustine propria solutie. Ei cred ca domnul Ponta pare sa se descurce cu asemenea probleme. Asa i-a asigurat Dalai Lama, care l-a contactat pe primul ministru cu propunerea unei vizite neoficiale. Dansul, binevoitor si magulit fiind, si-a declarat disponibilitatea unei vizite. Incitat fiind, ce crezi ca i-am intrebat? Da, care este problema ce a starnit asa valtoare in linistea contemplativa din comunitatea tibetana. 

Se numeste The Monk Problem.

Un calugar isi doreste o retragere de o zi in varful unui munte ca sa studieze si sa mediteze. Dis de dimineata, la orele 7.00 calugarul porni pe cararea ce urca spre varful muntelui. In timpul ascensiunii sale, realizata la viteze diferite, se opreste la un moment dat pentru a servi pranzul. Isi reia calatoria si ajunge la varf la orele 5.00 dupa amiaza. Isi petrece seara in studiu si meditatie. Se trezeste dimineata si coboara pe acelasi drum de la orele 7.00. In mod normal, fiind o coborare, calugarul ar calatori mai repede decat la urcare. Dar ca sa evite orice risc de accidentare, coboara mai lent, astfel incat ajunge la baza muntelui, de unde a plecat, la orele 5.00 dupa amiaza. Fiind un calugar obsesional, a urmat exact aceeasi carare. Intrebarea este:

Exista vreun loc pe aceasta carare, pe unde calugarul sa fi trecut in exact acelasi moment, in cele doua zile succesive?

Daca crezi ca exista, ofera-ti o demonstratie plauzibila. Daca nu, precizeaza cateva motive intemeiate.

Iata la ce poti medita in pauzele de cafea. Succes! Am incredere ca o poti rezolva (fara amicul Goagle), mai ales, daca cineva generos si intelept, te-a invatat cum sa-ti folosesti o anume functie executiva (care?) in feluri creative! Altfel spus, cum poti aplica creativ inteligenta.


Comments are closed here.