Mi se pare lăudabilă inițiativa cu podcastul de neuroștiințe, autor Paul Olteanu, arhitectul minții. Predă neuroștiințe într-un limbaj comestibil pentru oricine dornic să afle cum funcționează creierul și mintea. Doar că exprimarea dumnealui e atât de comestibilă încât diluează informația când nu aduce și unele eronate. Cel puțin așa ne încredințează trei profesori universitari într-o scrisoare pe adresa ministerului educației.
Totuși, pe o piață liberă oricine poate oferi orice atâta vreme cât există cerere. Iar consumatorul are partea sa de responsabilitate vizavi de ceea ce consumă ca informație (sau altceva). Dacă oferta înseamnă educație cu girul ministerului, înseamnă că ministerul a examinat critic conținutul acestui podcast înainte să-l recomande publicului. L-au examinat dânșii de la minister? Ce arii și structuri corticale au lucrat din plin? Probabil mai puțin cortexul ventrolateral.
Critica celor trei profesori, experți pe domeniile lor, o găsesc incorect plasată pe direcția domnului arhitect. Dar, na!, nu-i frumos să tragi direct în ministerul de unde-ți vine bugetul la universitatea în care ești profesor. O dai pe ocolite. Să ne înțelegem. Nu arhitectul nostru e responsabil cu educația, ci ministerul ce dovedește (din nou!) neglijență pe motive de supraîncărcare cognitivă (cu noua modă de iarnă și ultimele modele de X5 și Q7?). Deci, dânsul Minister merită să fie ținta unei critici vehemente.
Pe de altă parte, critica lor rămâne valabilă vizavi de conținuturi. E firesc să ne așteptăm ca arhitectul (și echipa) să producă și erori din următoarele cauze. Evident că prezentatorul și echipa nu au pregătire academică de specialitate. NU că asta, pregătirea academică, ar fi vreo garanție, dar e un bun început pe care se poate construi. De altfel, e unul dintre motivele criticii celor trei profesori. Mi se pare un motiv neîntemeiat. Într-o piață liberă, informația e liberă de restricții. Zău că nu contează pedigree-ul academic într-un podcast. E un agent privat într-o piață liberă și, în consecință, poate pune în circulație orice-i tună prin minte more or less documentat. Nu te poți trezi într-o democrație să intervii în emisiuni libere doar pentru că ești expert în disciplina sufletului (care trece prin neuroni).
Problema nu e cu conținuturile acestui podcast (bine, un pic și cu ele), ci cu faptul că ministerul (lu pește prăjit) recomandă podcastul pentru educația copiilor. La fel de bine, ne-am putea trezi că ministerul sănătății ne recomandă medalioanele anti-covid. Dar monumentala lor ignoranță nu trebuie să ne mire.
Mai cred, totuși, că fără o documentare riguroasă, având ca bază o pregătire academică în științe conexe, riscăm bazaconii și erori. Știința e grea și nu merge ușor să o pui în cuvinte de poveste. (Să vezi la profesorul Dulcan!). Nu cred că face bine să ajungem să credem că orice disciplină științifică poate fi însușită și predată cu ușurință, deorece făcutul de știință cere muncă și disciplină.
Presupun că nu întâmplător se cheamă disciplină. Înseamnă să parcurgem cu perseverență etape de instruire în care deprindem reguli, metode, experimente, aparate, dar și concepte, modele, teorii. Pe măsură ce le stăpânim, putem (ne dăm voie) să ieșim public și să povestim toate astea într-un limbaj prietenos dar fără a deforma adevărul științific. Iar asta se dovedește a fi o treabă grea, serioasă și de lungă durată.