Albastru de Rusia (sau despre comunicarea telepatică)

Poate ai sau ai avut animăluţe de casă. Îţi voi pune o întrebare prostească. Nu ţi se pare că uneori gândesc (nu eu, da?), doar că nu au cuvinte? Da, ştim, nu gândesc. Nu au o minte, imi vei spune. De unde ştii? Nu au un creier?! De la un domn, pe nume Eric Richard Kandel (în anul 2000 a primit un premiu Nobel pentru descoperirea bazei fiziologice a memoriei), ştim că până şi melcii au memorie! Studiile sale au fost realizate cu melci de mare Aplyzia californica, o specie capabilă de învăţare, deşi au doar 20 de mii de neuroni. (memoria nu se afla in spatiul akashic sau in constiinta cosmica; ea consta in anumite schimbari moleculare din fantele sinaptice (sac!))

Micile vietăţi de casă au mult mai mulţi neuroni decât melcii lui Kandel. Pentru că nu se exprimă nu înseamnă că nu au o minte, că în interiorul căpşorului nu se petrece vreun gând. Poţi accepta deocamdată afirmaţia cum că aceste animălute de casă posedă o minte şi că sunt capabile de învăţare? De acord, nu se exprimă articulat. Nu au mintea ta sau a mea, adică o minte umană. Totuşi, nu ţi se pare că se exprimă… mental? Că, uneori, vor să-ţi transmită o idee, un gând, o dorinţă?

Ei, bine, mi se întâmplă să cred că pisicile mele îmi vorbesc. Da, poate nu-ti vine a crede, dar oamenii se mai schimbă. Nu poti fi un sceptic în pofida evidenţelor. Am adoptat două pisoaice (pui) nimerite în calea prietenei mele, care animată probabil de compasiune budistă (îşi activează frecvent anahata chakra, fiind instructoare yoga), le-a cules şi adus acasă. Astfel, existenţa mea a devenit transcedentală. Aşa am ajuns să comunic nu doar audibil, ci şi telepatic cu cel două pisicuţe, care îmi vorbesc. Nu mă înţelege greşit. Simt că-mi vorbesc, iar eu le înţeleg. Nu am o explicaţie raţională. Să fie pentru că sunt telepat (s-o fi deschis ochiul din frunte de la meditaţia budistă?) sau pentru că am dobândit în mod misterios un sine pisicos (a cat-self)? (apropos de dilema cu fluturele a lui Chuang Tzu)

Se pare că ne înţelegem, deşi nu a fost aşa de la început. A fost o zi de tatonare când cele două creaturi drăgălaşe se jucau în lumea lor fără a interacţiona cu noi. În a doua zi, relaţia noastră a înflorit. Probabil şi în urma unei meditaţii transcedentale efectuate de noi în seara de dinainte. Nu mai pun la socoteală două nopţi în care visele mi-au fost năpădite de pisicuţi (nicio aluzie la probabilul viitor preşedinte care îi uneşte pe toţi… pungaşii?).

Observ cum felinele simpatice par a se încadra în cele două categorii mari temperamentale. Cea cu blăniţă gri e un temperament extrovertit, iar surioara cu blăniţă neagră e introvertită(pour les connaisseuri: par a fi Albastru de Rusia cu gene de Europubelez). Nu ştiu unde le cade soarele şi luna, nici ascendentul, dar dacă ştii vreun astrolog profesionist, dă-mi de veste. Şi aş vrea să le măsor şi aura, poate chiar biorezonanţa.

Cred că sunt suflete evoluate din moment ce le-am întâlnit noi, nu întâmplător, deoarece nu e nimic întâmplător şi nici nu credem în coincidenţe. Cu două zile înainte de această întâlnire providenţială am pomenit, fără vreo intenţie serioasă, că mi-ar plăcea să creştem două pisici, nu una. Iată un gând aterizat în sinapsele mele tocmai din eterul divin (sau inconştientul colectiv?). E limpede pentru orice „explorator de conştiinţe” că noi avem o karmă comună cu dumnealor, cu cele două creaturi. În această viaţă le vom purta de grijă şi astfel, ne achităm de datoriile acumulate în alte vieţi.

Într-o variantă mai mundană, situaţia ar putea fi interpretată şi ca un simulacru de îngrijire parentală. Dacă vom vrea o pereche de gemeni, odată ce ne propunem complicarea vieţii (sau îmbogăţirea ei cu noi sensuri), o pereche de creaturi din subfamilia Felinae e indubital mai uşor de educat şi îngrijit decât una de puiendri din familia Hominidae. Ne antrenăm şi noi treptat cu provocări potrivite nivelului actual de abilităţi (un cuplu isteţ; mrrrauu!).

Şi, pentru că mă interesează creativitatea (şi flexibilitatea cognitivă), închei acest text (lipsit de valoare pentru tine) cu ideea unui fabulos proiect orientat spre două categorii de beneficiari. Voi preda lunea şi joia seminarii de critical thinking pe înţelesul lor, al puiendrilor de feline. Precizez că-l derulez din fonduri proprii, adică e gratuit. Iţi poţi înscrie, dacă vrei, propria felină. Dar atenţie, nu primesc indivizi din subfamilia Pantherinae şi nici gheparzi, râşi, lincşi şi oceloţi. Doar pisicuţe şi pisicuţi de casă… de preferat vorbitori de limba română sau engleză; mă descurc mai greu cu mandarineza).

Iar pentru a veni în întâmpinarea nevoilor de contact social a miilor, poate milioanelor, de posesori de vieţuitoare mici şi drăgălaşe, voi oferi din generozitate ateliere pentru dezvoltarea abilităţilor de comunicare telepatică (based on neuroscience) cu acestea. Oricine poate participa, dar cu o singură condiţie. Să fie cu mintea deschisă.

Pe curând,

Motanu’

Să-mi iau medicamentul, zici? Clozapină, da, de ce urli în urechile mele?!